[1] „Adevărat, adevărat vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar.
[2] Dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor.
[3] Acestuia îi deschide portarul, iar oile ascultă glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară.
[4] Şi după ce le scoate afară, merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă îi cunosc glasul.
[5] Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, fiindcă nu cunosc glasul străinilor.”
[6] Iisus le-a spus această parabolă, dar ei nu au înţeles despre ce vorbea.
[7] Atunci Iisus a zis din nou: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt poarta oilor.
[8] Toţi cei care au venit înaintea mea sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat.
[9] Eu sunt poarta: dacă va intra cineva prin mine, va fi mântuit: va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
[10] Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să nimicească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.
[11] Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
[12] Cel plătit, care nu este păstor, iar oile nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le risipeşte,
[13] pentru că acel păstor este plătit şi nu-i pasă de oi.
[14] Eu sunt Păstorul cel bun şi îmi cunosc oile şi ele mă cunosc pe mine,
[15] aşa cum Tatăl mă cunoaşte pe mine şi Eu îl cunosc pe Tatăl; şi îmi dau viaţa pentru oi.
[16] Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc. Iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o turmă şi un păstor.
[17] De aceea mă iubeşte Tatăl, fiindcă îmi dau viaţa ca să o iau din nou.
[18] Nimeni nu mi-o ia, ci Eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl meu.”
[19] S-a iscat iarăşi dezbinare între iudei din cauza acestor cuvinte.
[20] Mulţi dintre ei spuneau: „Este posedat şi nebun! De ce-l ascultaţi?”
[21] Alţii spuneau: „Aceste cuvinte nu sunt ale unui demonizat. Poate oare un demon să deschidă ochii orbilor?”
[22] Era atunci sărbătoarea Înnoirii în Ierusalim şi era iarnă.
[23] Iisus mergea prin Templu, în pridvorul lui Solomon.
[24] Iudeii l-au înconjurat şi îi spuneau: „Până când ne mai chinuieşti sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-ne pe faţă!”
[25] Iisus le-a răspuns: „V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu în numele Tatălui meu dau mărturie pentru mine.
[26] Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele.
[27] Oile mele ascultă glasul meu, Eu le cunosc şi ele mă urmează.
[28] Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veci şi nimeni nu le va răpi din mâna mea.
[29] Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui.
[30] Eu şi Tatăl una suntem.”
[31] Iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce în El.
[32] Iisus le-a răspuns: „Multe lucrări bune v-am arătat de la Tatăl. Pentru care dintre ele vreţi să mă ucideţi cu pietre?”
[33] Iudeii i-au răspuns: „Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie şi fiindcă tu, om fiind, te faci pe tine însuţi Dumnezeu.”
[34] Iisus le-a răspuns: „Oare nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: sunteţi dumnezei?
[35] Dacă pe cei cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu i-a numit dumnezei – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –
[36] mie, cel pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume, îmi spuneţi: Huleşti! pentru că am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu!?
[37] Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu credeţi în mine.
[38] Dar dacă le fac şi nu credeţi în mine, credeţi în lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în mine şi Eu în Tatăl.”
[39] Căutau iarăşi să îl prindă, dar El a scăpat din mâinile lor.
[40] Şi s-a dus din nou dincolo de Iordan, în locul unde botezase mai înainte Ioan, şi a rămas acolo.
[41] Mulţi veneau la El şi spuneau: „Ioan nu a făcut nici un semn, dar tot ce a spus Ioan despre acesta era adevărat.”
[42] Şi mulţi au crezut în El acolo.