Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 6:46

[1] După ce ne-am desprins din braţele lor, am navigat drept spre Cos, a doua zi am fost în Rodos, iar de acolo am ajuns la Patara.

[2] Aici am găsit o corabie spre Fenicia şi, îmbarcându-ne, am plecat mai departe.

[3] Am trecut pe lângă Cipru, care se vedea în zare, la stânga, şi am navigat spre Siria. Am coborât apoi la Tir, pentru că acolo îşi lăsa corabia încărcătura.

[4] Găsindu-i pe ucenici, am rămas cu ei şapte zile. Ei îi spuneau lui Pavel, prin Duhul, să nu se suie la Ierusalim.

[5] Însă când s-au împlinit zilele, am ieşit să ne continuăm călătoria. Ne-au condus cu toţii, cu nevestele şi cu copiii, până afară din cetate, şi am îngenuncheat pe ţărm să ne rugăm.

[6] Ne-am îmbrăţişat, apoi, unii pe alţii şi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la casele lor.

[7] Am călătorit pe mare din Tir până în Ptolemaida, unde am coborât şi i-am salutat pe fraţi şi am rămas la ei o zi.

[8] A doua zi am plecat la Cezareea şi aici am intrat în casa evanghelistului Filip, unul din cei şapte, şi am rămas la el.

[9] Filip avea patru fete fecioare care profeţeau.

[10] Pentru că am rămas acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc pe nume Agab,

[11] care a intrat la noi, a luat brâul lui Pavel şi, legându-şi picioarele şi mâinile cu el, i-a zis: „Aşa spune Duhul Sfânt: aşa va fi legat bărbatul al cărui brâu este brâul acesta de către iudeii din Ierusalim care-l vor da în mâinile neamurilor!”

[12] Când am auzit acestea, am început să-l rugăm şi noi şi localnicii să nu urce la Ierusalim.

[13] Atunci Pavel a răspuns: „Ce-mi faceţi de plângeţi şi îmi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata, pentru Numele Domnului Iisus, nu doar să fiu legat, dar chiar să mor în Ierusalim!”

[14] Dacă am văzut că nu poate fi convins, ne-am liniştit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”

[15] După zilele acestea, ne-am pregătit şi am urcat la Ierusalim.

[16] Au venit împreună cu noi şi nişte ucenici din Cezareea, care ne-au condus la un anume Mnason din Cipru, un ucenic vechi, unde am fost găzduiţi.

[17] Intrând în Ierusalim, fraţii ne-au întâmpinat cu bucurie.

[18] A doua zi, Pavel s-a dus împreună cu noi la Iacov şi s-au adunat acolo toţi prezbiterii.

[19] După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit cu de-amănuntul, ce a făcut Dumnezeu printre neamuri prin slujirea lui.

[20] Ei, când au auzit, l-au slăvit pe Dumnezeu şi i-au zis: „Uită-te, frate, şi câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de zel pentru Lege!

[21] Dar li s-a spus că tu îi înveţi pe iudeii dintre neamuri să se lase de Moise, să nu-şi mai circumcidă fiii şi să nu mai trăiască după datini.

[22] Ce-i de făcut deci? Toţi vor auzi că ai venit.

[23] Fă, dar, ceea ce îţi spunem: sunt la noi patru bărbaţi care s-au legat cu un jurământ.

[24] Ia-i cu tine şi purificaţi-vă împreună şi plăteşte tu preţul tunsului lor; şi toţi cei ce au auzit zvonuri despre tine vor cunoaşte că nu e adevărat şi că te porţi cum se cuvine şi păzeşti şi tu Legea.

[25] Iar cu privire la neamurile care au crezut, le-am scris deja hotărând să se ferească de cele jertfite idolilor, de sânge şi de animale sugrumate şi de adulter.”

[26] Atunci Pavel i-a luat pe bărbaţii aceia în ziua următoare şi, după ce s-a purificat împreună cu ei, a intrat în Templu anunţând data încheierii zilelor de curăţire, când avea să se dea câte o jertfă pentru fiecare din ei.

[27] Dar pe când se sfârşeau cele şapte zile iudeii din Asia l-au văzut în Templu şi au stârnit mulţimea, punând mâna pe el

[28] şi strigând „Israeliţi, săriţi în ajutor! Omul acesta este cel care îi învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi împotriva locului acestuia! Şi a adus şi greci în Templu şi a întinat locul acesta sfânt!”

[29] Căci îl văzuseră pe Trofim din Efes împreună cu Pavel, prin cetate, şi şi-au închipuit că Pavel l-a adus în Templu.

[30] Toată cetatea s-a ridicat atunci şi poporul şi-a făcut drum de peste tot şi, prinzându-l pe Pavel, l-au târât afară din Templu şi au închis imediat porţile.

[31] Pe când căutau să-l omoare, s-a dus vestea la comandantul cohortei că tot Ierusalimul fierbe.

[32] Comandantul şi-a luat imediat soldaţii şi centurionii şi a alergat la ei, iar iudeii când l-au văzut pe el şi pe soldaţi, au încetat să-l mai bată pe Pavel.

[33] Atunci comandantul s-a apropiat, l-a arestat, a poruncit să fie legat cu două lanţuri şi a început să întrebe cine este şi ce a făcut.

[34] Dar, din mulţime unii strigau una, alţii alta, şi neputând să înţeleagă ceva sigur din cauza zarvei, comandantul a poruncit să fie adus în fortăreaţă.

[35] Când a ajuns la trepte, a trebuit să-l poarte ostaşii din cauza furiei şi forţei mulţimii,

[36] căci puhoiul de popor se ţinea după el şi strigau „Ucide-l!”

[37] Erau gata să intre în fortăreaţă când Pavel s-a adresat comandantului: „Îmi este îngăduit să vorbesc ceva cu tine?” Acesta i-a zis: „Ştii greceşte deci?

[38] Nu cumva eşti tu egipteanul care s-a răsculat cu ceva timp în urmă şi a condus în pustie patru mii de răzvrătiţi ucigaşi?”

[39] Pavel i-a răspuns: „Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, o cetate care nu este lipsită de însemnătate. Îngăduie-mi, te rog, să vorbesc mulţimii!”

[40] Primind încuviinţarea, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a ridicat mâna spre popor. S-a lăsat o tăcere adâncă şi atunci Pavel a început să le vorbească în limba ebraică.

Faptele Apostolilor — Chapters