Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 7:42

[1] Corneliu, un bărbat din Cezareea, centurion în legiunea Italica,

[2] era un om credincios şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El îi ajuta pe mulţi din popor şi se ruga mereu lui Dumnezeu.

[3] Într-o zi, pe la ora trei după-amiază, el a văzut clar, într-o viziune, cum un înger al lui Dumnezeu a intrat în casă şi l-a strigat „Corneliu!”

[4] El l-a privit înmărmurit şi, cuprins de teamă, i-a zis: „Ce este, Doamne?” Îngerul i-a răspuns: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au înălţat înaintea lui Dumnezeu şi El a luat aminte la ele.

[5] Trimite acum nişte bărbaţi în Iope şi cheamă-l pe Simon, zis şi Petru.

[6] El stă în gazdă la Simon, tăbăcarul, care locuieşte lângă mare.”

[7] După ce îngerul care îi vorbise a plecat, Corneliu a chemat doi slujitori de-ai săi şi un ostaş cucernic, care era de mult sub ordinele sale,

[8] şi, după ce le-a povestit tot ce s-a întâmplat, i-a trimis la Iope.

[9] A doua zi, pe la ora douăsprezece, pe când erau încă pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe terasa casei să se roage.

[10] I s-a făcut însă foame şi a cerut ceva să mănânce. Pe când îi pregăteau ceva de mâncare, a căzut în extaz

[11] şi a văzut cum cerul s-a deschis şi din el s-a coborât un vas ca o faţă de masă mare ţinută din cele patru colţuri, care s-a aşezat pe pământ.

[12] În vas se aflau tot felul de animale şi de târâtoare de pe faţa pământului şi tot felul de păsări ale cerului.

[13] Şi s-a auzit un glas care i-a zis „Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!”

[14] Dar Petru i-a zis „Nu, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat!”

[15] Însă glasul s-a auzit din nou şi i-a zis: „Să nu numeşti necurat ce a curăţit Dumnezeu!”

[16] Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori şi, îndată după aceea, vasul s-a ridicat la cer.

[17] Cum stătea Petru nedumerit de înţelesul pe care îl avea viziunea, iată, oamenii trimişi de Corneliu ajunseseră la poartă şi întrebau care este casa lui Simon.

[18] Ei strigau şi întrebau dacă acolo este găzduit Simon, zis şi Petru.

[19] Petru era tot cu gândul la viziune, când Duhul Sfânt i-a zis „Vezi că te caută trei oameni.

[20] Scoală-te, coboară şi du-te cu ei fără grijă, căci Eu i-am trimis!”

[21] Atunci Petru s-a coborât la oamenii aceia şi le-a zis „Iată, eu sunt cel pe care îl căutaţi. Pentru ce aţi venit?”

[22] Ei i-au răspuns „Centurionul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu, cum dă mărturie tot poporul iudeilor, a fost îndrumat de un înger sfânt să te cheme în casa lui ca să asculte cuvintele tale.”

[23] Petru i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit. A doua zi au plecat împreună şi au venit cu ei şi nişte fraţi din Iope.

[24] În ziua următoare au ajuns în Cezareea. Corneliu îşi chemase toate rudele şi prietenii cei mai buni şi îl aşteptau.

[25] Când a intrat Petru, Corneliu, care-i ieşise în întâmpinare, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat.

[26] Petru însă l-a ridicat şi i-a zis „Scoală-te, căci nu sunt decât un om.”

[27] Stând de vorbă, au intrat în casă şi au găsit acolo toată acea mulţime adunată.

[28] El le-a zis „Ştiţi că iudeilor nu le este permis să se aibă legături cu cei de alt neam sau să intre în casa lor, dar Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să spun despre nimeni că este necurat sau spurcat.

[29] De aceea, când m-aţi chemat, am venit fără şovăială. Vă întreb, dar, pentru ce m-aţi chemat?”

[30] Şi Corneliu i-a zis: „Cu patru zile în urmă, chiar acum se împlinesc, pe la ora trei după-amiază, mă rugam acasă la mine. Şi iată, am văzut un bărbat stând în faţa mea, în haine strălucitoare.

[31] El mi-a zis: Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi milosteniile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi El şi-a adus aminte de ele.

[32] Trimite deci la Iope şi cheamă-l pe Simon, numit şi Petru – care stă în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare.

[33] De aceea am trimis după tine şi bine ai făcut că ai venit. Şi acum ne-am adunat cu toţii înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul.”

[34] Petru a început să le vorbească astfel: „Într-adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu face deosebire între oameni,

[35] ci primeşte pe oricine se teme de El şi trăieşte în dreptate, din orice popor ar fi.

[36] El a trimis cuvântul său fiilor lui Israel, vestind pacea prin Iisus Hristos, care este Domnul tuturor.

[37] Ştiţi vestea care s-a răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul vestit de Ioan:

[38] Iisus din Nazaret, uns de Dumnezeu prin Duhul Sfânt cu putere, pentru că Dumnezeu era cu El, umbla făcând bine şi îi vindeca pe toţi cei asupriţi de diavol.

[39] Noi suntem martorii tuturor faptelor făcute de El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei l-au omorât, atârnându-l pe lemn,

[40] dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a dat să se arate,

[41] nu întregului popor, ci martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, adică nouă, celor care am mâncat şi am băut împreună cu El, după învierea lui din morţi.

[42] El ne-a poruncit să vestim poporului şi să mărturisim că El este Cel hotărât de Dumnezeu să fie judecătorul celor vii şi al celor morţi.

[43] Toţi profeţii dau mărturie despre El, că prin Numele lui se dă iertarea păcatelor tuturor celor ce cred în El.”

[44] Pe când Petru le spunea aceste lucruri, s-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei care ascultau cuvântul.

[45] Şi credincioşii dintre evrei care veniseră cu Petru s-au mirat că darul Duhului Sfânt se revarsă şi peste neamuri,

[46] căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărindu-l pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus:

[47] „Poate fi oprită apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt la fel ca şi noi?”

[48] A poruncit, astfel, să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Apoi l-au rugat să mai rămână câteva zile cu ei.

Faptele Apostolilor — Chapters