[1] Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
[2] Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea?
[3] Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
[4] Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?
[5] Şi au ieşit din cetate şi veneau către El.
[6] Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă.
[7] Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.
[8] Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
[9] Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.
[10] Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.
[11] Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră.
[12] Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.
[13] Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.
[14] Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
[15] Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
[16] Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui,
[17] Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.
[18] Şi după cele două zile, a plecat de acolo în Galileea.
[19] Căci Iisus însuşi a mărturisit că un prooroc nu e cinstit în ţara lui.
[20] Deci, când a venit în Galileea, L-au primit galileenii, cei ce văzuseră toate câte făcuse El în Ierusalim, la sărbătoare, căci şi ei veniseră la sărbătoare.
[21] Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.
[22] Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, că era gata să moară.
[23] Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede.
[24] Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu.
[25] Iisus i-a zis: Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântului pe care i l-a spus Iisus şi a plecat.
[26] Iar pe când cobora, slugile lui, l-au întâmpinat spunându-i că fiul lui trăieşte.
[27] Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.
[28] Aşadar tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui.
[29] Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea.
[30] După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim.
[31] Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare.
[32] În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.
[33] Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut.
[34] Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.
[35] Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?
[36] Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.
[37] Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.
[38] Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.
[39] Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul.
[40] El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă.
[41] Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?
[42] Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.
[43] După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.
[44] Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.
[45] Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta.
[46] Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.
[47] Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.
[48] A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai.
[49] Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi.
[50] Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte.
[51] Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.
[52] Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis.
[53] Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.
[54] Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.
[55] Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
[56] Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.