[1] Într'una din acele zile, cînd învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrînii,
[2] şi I-au zis:,,Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri, sau cine Ţi -a dat puterea aceasta?``
[3] Drept răspuns, El le -a zis:,,Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:
[4] Botezul lui Ioan venea din cer sau dela oameni?``
[5] Dar ei cugetau astfel între ei:,,Dacă răspundem:,Din cer`, va zice:,Atunci dece nu l-aţi crezut?`
[6] Şi dacă răspundem:,Dela oameni`, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un prooroc.``
[7] Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.
[8] Şi Isus le -a zis:,,Nici Eu n'am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.``
[9] Apoi a început să spună norodului pilda aceasta:,,Un om a sădit o vie, a arendat -o unor vieri şi a plecat într'o altă ţară, pentru o vreme îndelungată.
[10] La vremea rodurilor, a trimes la vieri un rob, ca să -i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.
[11] A mai trimes un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.
[12] A mai trimes un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela, şi l-au scos afară.
[13] Stăpînul viei a zis:,,Ce să fac? Am să trimet pe fiul meu prea iubit; poate că îl vor primi cu cinste.``
[14] Dar vierii, cînd l-au văzut, s'au sfătuit între ei, şi au zis:,,Iată moştenitorul; veniţi să -l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.``
[15] Şi l-au scos afară din vie, şi l-au omorît. Acum, ce le va face stăpînul viei?
[16] Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.`` Cînd au auzit ei cuvintele acestea, au zis:,,Nicidecum!``
[17] Dar Isus i -a privit drept în faţă, şi a zis:,,Ce însemnează cuvintele acestea, cari au fost scrise:,Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?
[18] Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?``
[19] Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mîna pe El, chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.
[20] Au început să pîndească pe Isus; şi au trimes nişte iscoditori, cari se prefăceau că sînt neprihăniţi, ca să -L prindă cu vorba şi să -L dea pe mîna stăpînirii şi pe mîna puterii dregătorului.
[21] Iscoditorii aceştia L-au întrebat:,,Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept, şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci -i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.
[22] Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?``
[23] Isus le -a priceput viclenia, şi le -a răspuns:,,Pentru ce Mă ispitiţi?
[24] Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.). Al cui chip, şi ale cui slove sînt scrise pe el?``,,Ale Cezarului`` au răspuns ei.
[25] Atunci El le -a zis:,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.``
[26] Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.
[27] Unii din Saduchei, cari zic că nu este înviere, s'au apropiat şi au întrebat pe Isus:
[28] ,,Învăţătorule, iată ce ne -a scris Moise:,Dacă moare fratele cuiva, avînd nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.`
[29] Au fost dar şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit fără copii.
[30] Pe nevasta lui, a luat -o al doilea; şi a murit şi el fără copii.
[31] A luat -o şi al treilea, şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii.
[32] La urma tuturor, a murit şi femeia.
[33] Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut -o de nevastă.``
[34] Isus le -a răspuns:,,Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;
[35] dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.
[36] Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
[37] Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre,Rug`, cînd numeşte pe Domnul:,Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`
[38] Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sînt vii.``
[39] Unii din cărturari au luat cuvîntul, şi au zis:,,Învăţătorule, bine ai zis.``
[40] Şi nu mai îndrăzneau să -I mai pună nici o întrebare.
[41] Isus le -a zis:,,Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?
[42] Căci însuş David zice în Cartea Psalmilor:,Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea,
[43] pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`
[44] Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?``
[45] Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:
[46] ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;
[47] şi casele văduvelor le mănîncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osîndă.``