Skip to content
Opens in a new window

[1] Într'o zi, Isus Se ruga într'un loc anumit. Cînd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I -a zis:,,Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.``

[2] El le -a zis:,,Cînd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt.

[3] Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă în fiecare zi;

[4] şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.``

[5] Apoi le -a mai zis:,,Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi -i zice:,Prietene, împrumută-mi trei pîni,

[6] căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n'am ce -i pune înainte;`

[7] şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde:,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`, -

[8] vă spun: chiar dacă nu s'ar scula să i le dea, pentrucă -i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi -i va da tot ce -i trebuie.

[9] Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.

[10] Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

[11] Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte?

[12] Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie?

[13] Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!``

[14] Isus a scos dintr'un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s'au mirat.

[15] Dar unii ziceau:,,El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.``

[16] Alţii, ca să -L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.

[17] Isus le -a cunoscut gîndurile, şi le -a zis:,,Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.

[18] Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?

[19] Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.

[20] Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.

[21] Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.

[22] Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi -l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.

[23] Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.

[24] Duhul necurat, cînd iese afară dintr'un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n'o găseşte, zice:,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`

[25] Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.

[26] Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.``

[27] Pe cînd spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi -a ridicat glasul şi a zis:,,Ferice de pîntecele care Te -a purtat, şi de ţîţele pe cari le-ai supt!``

[28] Şi El a răspuns:,,Ferice mai degrabă de ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi -L păzesc!``

[29] Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună:,,Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.

[30] Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

[31] Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi -i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.

[32] Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi -l vor osîndi, pentrucă ei s'au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.

[33] Nimeni n'aprinde o lumină, ca s'o pună într'un loc ascuns sau supt baniţă; ci o pune într'un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

[34] Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.

[35] Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.

[36] Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.``

[37] Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L -a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.

[38] Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.

[39] Dar Domnul i -a zis:,,Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire şi de răutate.

[40] Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n'a făcut şi pe cea dinlăuntru?

[41] Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.

[42] Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!

[43] Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblaţi după scaunele dintîi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!

[44] Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele, cari nu se văd, şi peste cari oamenii umblă fără să ştie.``

[45] Unul din învăţătorii Legii a luat cuvîntul, şi I -a zis:,,Învăţătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.``

[46] ,,Vai şi de voi, învăţători ai Legii``, a răspuns Isus.,,Pentrucă voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.

[47] Vai de voi! Pentrucă voi zidiţi mormintele proorocilor, pe cari i-au ucis părinţii voştri.

[48] Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.

[49] De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis:,Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,

[50] ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:

[51] dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!

[52] Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n'aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.``

[53] După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să -L pună la strîmtoare, şi să -L facă să vorbească despre multe lucruri;

[54] I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să -L poată învinui.

Luca — Chapters