[1] Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare.
[2] Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea:
[3] „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene.
[4] Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o.
[5] Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc,
[6] iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.
[7] Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod.
[8] Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.”
[9] Şi zicea: „Cine are urechi de auzit să audă.”
[10] Când au rămas singuri cu El, cei din jurul lui împreună cu cei doisprezece l-au întrebat despre parabole.
[11] Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole,
[12] ca privind, să privească şi să nu vadă, şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi, ca nu cumva să se întoarcă şi li se ierte păcatele.”
[13] Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?
[14] Semănătorul seamănă cuvântul.
[15] Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei.
[16] Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie,
[17] dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad.
[18] Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul,
[19] dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor.
[20] Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”
[21] Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic?
[22] Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere.
[23] Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”
[24] Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga.
[25] Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”
[26] Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ.
[27] El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum.
[28] Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic.
[29] Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secera, pentru că a venit vremea secerişului.”
[30] Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa?
[31] Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ,
[32] iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”
[33] Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-l asculte.
[34] Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii săi, le lămurea totul.
[35] Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.”
[36] Şi lăsând mulţimea, l-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El.
[37] Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse.
[38] Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi i-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?”
[39] Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă.
[40] Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?”
[41] Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este Acesta, de îl ascultă şi vântul şi marea?”