[1] Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?
[2] Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit!
[3] Voi năpăstuiţi pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul vostru.
[4] Şi acum întrebaţi şi vă întoarceţi către mine şi în faţa voastră nu voi spune minciună!
[5] Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou! Dreptatea mea este mereu aici!
[6] Este oare vreo strâmbătate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău şi ce este amar?
[7] Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş?
[8] El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-şi aşteaptă simbria.
[9] Astfel şi eu am avut parte de luni de durere, şi mi-au fost date nopţi de suferinţă.
[10] Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Şi sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfinţit.
[11] Trupul meu e plin de păduchi şi de solzi de murdărie; pielea mea crapă şi se zbârceşte.
[12] Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica şi s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.
[13] Adu-ţi aminte, Doamne, că viaţa mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.
[14] Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
[15] Negura se risipeşte, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.
[16] Nu se mai înapoiază în casa sa şi locuinţa sa nu-l mai cunoaşte.
[17] Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.
[18] Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?
[19] Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcuşul meu îmi va alina durerile,
[20] Atunci Tu mă spăimântezi cu vise şi mă îngrozeşti cu năluciri.
[21] Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ştreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.
[22] Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.
[23] Ce este omul, ca să-ţi baţi capul cu el şi ca să-i dai luarea Ta aminte?
[24] De ce îl cercetezi în fiecare dimineaţă şi de ce îl urmăreşti în orice clipă?
[25] Când vei înceta să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?
[26] Dacă am greşit, ce ţi-am făcut ţie, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?
[27] " De ce nu îngădui greşeala mea şi nu laşi să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în ţărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi"".
[28] " Atunci Bildad din Şuah a răspuns şi a zis:
[29] " ""Până când vei tot vorbi astfel de lucruri şi cuvintele din gura ta vor izvorî ca vijelia?
[30] " Dumnezeu o să încovoaie ce e drept? Cel Atotputernic o să strâmbe El dreptatea?
[31] Dacă feciorii tăi au păcătuit faţă de El, El i-a lăsat să se prăbuşească sub povara nelegiuirii lor.
[32] Dar tu dacă vii la Dumnezeu, dacă te rogi de Cel Atotputernic,
[33] Dacă eşti nevinovat şi fără pată, atunci de bună seamă că va veghea asupra ta şi va clădi la loc casa dreptăţii tale
[34] Şi starea ta cea veche va fi nimica toată, atât de mult vei fi deasupra în starea ta cea nouă.
[35] Întreabă pe cei care au fost înaintea noastră şi ia aminte la cele trăite şi păţite de părinţi.
[36] Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, căci zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.
[37] Ei îţi vor da învăţătură, ei îţi vor grăi şi din inima lor îţi vor cuvânta unele ca acestea:
[38] Oare papura creşte fără baltă şi rogozul fără umezeală?