[1] Dacă sunt vinovat, de ce să mă mai trudesc zadarnic?
[2] Dacă m-aş spăla cu zăpadă şi mi-aş curăţi mâinile cu leşie,
[3] Atunci Tu tot m-ai cufunda în noroi, încât şi veşmintele mele s-ar scârbi de mine.
[4] Căci Dumnezeu nu este un om ca mine, ca să stau cu El de vorbă şi ca să mergem împreună la judecată.
[5] Între noi nu se află un al treilea care să-şi pună mâna peste noi amândoi
[6] Şi care să depărteze varga Sa de deasupra capului meu, aşa încât groaza Lui să nu mă mai tulbure;
[7] Atunci aş vorbi şi nu m-aş mai teme de El. Dar nu este aşa şi eu sunt singur cu mine însumi.
[8] Sufletul meu este dezgustat de viaţa mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea şi voi vorbi întru suferinţa sufletului meu.
[9] Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămureşte-mă, să ştiu pentru ce Te cerţi cu mine.
[10] Care e folosul Tău, când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi?
[11] Ai Tu ochi materiali şi vezi lucrurile precum le vede omul?
[12] Zilele Tale sunt oare ca zilele omului şi anii Tăi ca anii omeneşti,
[13] Ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
[14] Când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
[15] Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime.
[16] Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.
[17] Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş?
[18] M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine;
[19] Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea,
[20] Şi ceea ce Tu ţineai ascuns în inima Ta, iată ştiu acum gândul Tău:
[21] Dacă păcătuiesc, Tu mă supraveghezi şi nu mă dezvinovăţeşti de greşeala mea.
[22] Dacă sunt vinovat este amar de mine şi dacă sunt drept nu cutez să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară şi sunt apăsat de necazuri.
[23] Şi astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu şi din nou Te arăţi minunat faţă de mine.
[24] Tu înnoieşti duşmănia Ta împotriva mea. Tu sporeşti mânia Ta asupră-mi ca nişte oştiri primenite care se luptă cu mine.
[25] De ce m-ai scos din sânul mamei mele? Aş fi murit şi nici un ochi nu m-ar fi văzut!
[26] Aş fi fost ca unul care n-a fost niciodată şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt.
[27] Nu sunt oare zilele mele destul de puţine? Dă-Te la o parte ca să pot să-mi vin puţin în fire,
[28] Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ţinutul întunericului şi al umbrelor morţii,
[29] " Ţara de întuneric şi neorânduială unde lumina e totuna cu bezna"".
[30] " Atunci Ţofar, din Naamah, a luat cuvântul şi a vorbit:
[31] " ""Cel ce înşiră atâtea vorbe să nu primească nici un răspuns şi tocmai vorbăreţul să aibă dreptate?
[32] " Toate câte le-ai spus îi vor face pe oameni să tacă şi vei râde de ei, fără ca nimeni să te înfrunte?
[33] Fiindcă tu zici: Credinţa mea este curată şi în ochii Tăi n-am nici o vină.
[34] Dar cine va face pe Dumnezeu să vorbească, să Îşi deschidă buzele spre tine,
[35] Şi să-ţi destăinuiască tainele înţelepciunii? (căci ele sunt cu anevoie de înţeles); atunci de-abia vei şti că Dumnezeu îţi cere socoteală de greşeala ta.
[36] Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu? Urca-vei tu până la desăvârşirea Celui Atotputernic?