[1] Spun adevărul în Hristos. Nu mint! Conştiinţa mi-e martoră în Duhul Sfânt
[2] că întristarea mi-e mare şi durerea inimii, nesfârşită.
[3] Căci mai degrabă aş fi dorit să fiu eu însumi despărţit de Hristos pentru fraţii mei cei de un neam cu mine, după trup,
[4] care sunt israeliţi, care au înfierea, slava, legămintele, Legea, închinarea şi făgăduinţele;
[5] ai lor sunt părinţii şi din ei, după trup, este Hristosul, cel care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
[6] Dar cuvântul lui Dumnezeu nu a rămas neîmplinit. Căci nu toţi cei din Israel sunt cu adevărat Israel
[7] şi nu toţii urmaşii lui Avraam sunt copiii lui Avraam, ci numai cei din Isaac vor fi socotiţi urmaşii tăi.
[8] Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt şi copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi „urmaşi”.
[9] Căci cuvântul făgăduinţei este acesta: La anul pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu.
[10] Ba mai mult, când Rebeca i-a zămislit pe amândoi copiii din acelaşi Isaac, părintele nostru,
[11] – înainte ca ei să fi făcut ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea şi alegerea lui Dumnezeu,
[12] alegere care nu ţine de fapte, ci de cel care cheamă – i s-a spus că cel mai mare îi va sluji celui mai mic,
[13] după cum stă scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.
[14] Ce vom spune deci? Oare Dumnezeu este nedrept? Nicidecum!
[15] Căci El îi spune lui Moise: Voi avea milă de cine vreau să am milă şi mă voi îndura de cine vreau să mă îndur.
[16] Prin urmare, nu ţine de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care se îndură.
[17] Căci Scriptura îi zice faraonului: De aceea te-am ridicat, ca să-mi arăt puterea prin tine şi ca Numele meu să fie vestit pe tot pământul.
[18] Aşadar Dumnezeu are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
[19] Îmi vei spune deci: Atunci de ce mai învinuieşte? Căci cine i-a stat împotrivă voinţei lui?
[20] O, omule! Cine eşti tu ca să te cerţi cu Dumnezeu? Oare un lucru îi va spune făuritorului său: „De ce m-ai făcut aşa?”
[21] Oare olarul nu are putere peste lutul lui, aşa încât din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru ceva de cinste şi un altul pentru ceva fără cinste?
[22] Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă răbdare vasele mâniei hărăzite pieirii
[23] ca să facă cunoscută bogăţia slavei sale pentru vasele îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă?
[24] Adică pentru noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni,
[25] aşa cum spune şi în Osea: Îl voi numi poporul meu pe cel care nu este poporul meu şi iubită pe cea care nu era iubită.
[26] Şi unde li se spunea: Voi nu sunteţi poporul meu, acolo vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.
[27] Iar Isaia strigă despre Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui,
[28] pentru că Domnul va împlini pe deplin şi grabnic cuvântul său pe pământ.
[29] Şi precum a profeţit Isaia: Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
[30] Ce vom zice deci? Că neamurile care nu căutau îndreptăţirea au dobândit îndreptăţirea, însă îndreptăţirea din credinţă,
[31] în schimb Israel, care a căutat îndreptăţirea din Lege, nu a găsit-o în Lege.
[32] Şi de ce? Fiindcă nu o căutau din credinţă, ci din faptele Legii, s-au împiedicat de piatra de poticnire,
[33] după cum stă scris: Iată pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere, dar cine crede în El nu va fi dat de ruşine.