[1] Întreb deci: oare şi-a părăsit Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
[2] Dumnezeu nu şi-a părăsit poporul pe care l-a cunoscut mai înainte. Nu ştiţi, oare, ce spune Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel:
[3] Doamne, pe profeţii tăi i-au omorât, altarele tale le-au distrus şi eu am rămas singur, iar ei caută să-mi ia sufletul?
[4] Dar ce îi spune răspunsul ceresc? Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal.
[5] Deci tot aşa, în vremea de acum, mai există încă o rămăşiţă aleasă prin har.
[6] Iar dacă este prin har, atunci nu mai este din fapte. Altfel harul nu mai este har.
[7] Şi atunci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta. Cei aleşi au dobândit, dar ceilalţi s-au împietrit,
[8] precum stă scris: Dumnezeu le-a dat un duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi.
[9] Iar David zice: Facă-se masa lor cursă şi laţ, un prilej de poticnire spre răsplătirea lor.
[10] Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să li se încovoaie pentru totdeauna.
[11] Întreb aşadar: S-au poticnit ei oare ca să cadă? Nicidecum! Ci prin căderea lor neamurile au primit mântuirea, ca Israel să aibă şi mai multă râvnă decât ele.
[12] Dar dacă greşeala lor a fost o bogăţie pentru lume şi căderea lor a fost o bogăţie pentru neamuri, cu cât mai mult va fi deplina lor întoarcere!
[13] Căci v-o spun vouă, neamurilor: întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi laud slujirea,
[14] măcar de-aş reuşi să trezesc râvna celor din neamul meu şi să-i mântuiesc pe unii dintre ei.
[15] Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor înapoi, dacă nu o înviere din morţi?
[16] Iar dacă primul rod este sfânt, şi plămada este sfântă. Iar dacă rădăcina este sfântă, la fel sunt şi ramurile.
[17] Dar dacă unele ramuri au fost tăiate, iar tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi te-ai făcut părtaş rădăcinii şi sevei măslinului,
[18] nu te mândri faţă de ramuri. Iar dacă te mândreşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
[19] Mi-ai putea zice: ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu.
[20] Bine! Au fost tăiate din cauza necredinţei, iar tu stai în picioare prin credinţă. Deci nu te îngâmfa, ci teme-te!
[21] Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa.
[22] Vezi, dar, bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă vei stărui în această bunătate. Altfel, şi tu vei fi tăiat.
[23] Dar şi ei, dacă nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi. Căci Dumnezeu are puterea să-i altoiască iarăşi.
[24] Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul sălbatic din fire şi împotriva firii ai fost altoit într-un măslin bun, cu atât mai mult aceştia, care sunt aşa din fire, vor fi altoiţi chiar în măslinul lor.
[25] Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, taina aceasta, ca să nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi: o parte din Israel s-a împietrit, până la intrarea deplină a neamurilor.
[26] Şi astfel, întregul Israel se va mântui, după cum stă scris: Din Sion va veni Răscumpărătorul şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.
[27] Şi acesta este legământul meu cu ei, când voi ridica păcatele lor.
[28] Cât priveşte evanghelia, ei sunt vrăjmaşi spre binele vostru, dar cât priveşte alegerea, ei sunt iubiţi datorită părinţilor lor.
[29] Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi.
[30] Deci după cum voi nu aţi ascultat de Dumnezeu, dar acum aţi aflat îndurare prin neascultarea lor,
[31] tot aşa şi ei, nu au ascultat acum pentru ca prin îndurarea faţă de voi şi ei să găsească acum îndurare.
[32] Căci Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi.
[33] O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât sunt de neînţeles căile lui!
[34] Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul lui?
[35] Sau cine i-a dat ceva mai înainte, ca să primească înapoi de la El?
[36] Pentru că de la El şi prin El şi pentru El sunt toate. A lui să fie slava în veci, amin!