[1] Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura!
[2] Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, fă pe vrăjmaşii Tăi să cunoască numele Tău şi să tremure înaintea Ta neamurile, văzându-Te
[3] Făcând minuni neaşteptate,
[4] Despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un dumnezeu, afară de Tine, care ar săvârşi unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el.
[5] Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârşesc faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de căile Tale. Iată, Tu Te-ai pornit cu mânie şi noi eram vinovaţi prin necredinţa şi fărădelegea, noastră!
[6] Toţi am ajuns ca necuraţii şi toate faptele dreptăţii noastre ca un veşmânt întinat. Noi toţi am căzut ca frunzele uscate şi fărădelegile noastre ne luau ca vântul.
[7] Nimeni nu chema numele Tău şi nici unul nu se deştepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns faţa Ta de la noi şi ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre.
[8] Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!
[9] O, Doamne! Nu Te mânia pe noi foarte şi nu-ţi aduce aminte la nesfârşit de fărădelegea noastră! Priveşte, căci noi toţi suntem poporul Tău!
[10] Cetăţile Tale sfinte au ajuns pustii, Sionul este ca un deşert, Ierusalimul ca un loc pustiit!
[11] Templul nostru sfânt şi mărit în care Te-au preaslăvit părinţii noştri a ajuns pradă focului şi toate cele scumpe nouă, dărâmături!
[12] Poţi Tu oare să Te stăpâneşti, să taci, Doamne, şi să ne întristezi atât de mult?