Skip to content
Opens in a new window

[1] Iar dincoace, în afară de perdea, să pui masa şi în faţa mesei să pui sfeşnicul; în partea de miazăzi a cortului să-l pui. Masa însă s-o pui în partea de miazănoapte a cortului.

[2] Apoi să faci o perdea la uşa cortului, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de in răsucit, cu flori alese în ţesătura ei.

[3] " Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi din lemn de salcâm şi să-i îmbraci cu aur. La ei să faci verigi de aur şi să torni pentru ei cinci postamente de aramă"".

[4] "" ""Să faci un jertfelnic din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi. Jertfelnicul să fie în patru colţuri şi înălţimea lui de trei coţi.

[5] " În cele patru colţuri ale lui să faci coarne. Coarnele să fie ca răsărite din el şi să-l îmbraci cu aramă.

[6] Apoi să-i faci căldări pentru pus cenuşa, lopăţele, lighene, furculiţe şi cleşte. Toate uneltele acestea să le faci de aramă.

[7] Să faci jertfelnicului o împletitură, un fel de cămaşă din sârmă de aramă, şi la împletitura aceasta să faci, în cele patru colţuri ale ei, patru inele de aramă.

[8] Să îmbraci cu cămaşa aceasta partea de jos a jertfelnicului, ca să fie împletitura până la jumătatea jertfelnicului.

[9] Să faci pentru jertfelnic pârghii, din lemn de salcâm, şi să le îmbraci cu aramă.

[10] Drugii aceştia să-i vâri prin inele, pe o parte şi pe alta a jertfelnicului, ca să poată fi purtat.

[11] Iar jertfelnicul să-l faci de scânduri, gol înăuntru. După cum ţi s-a arătat în munte, aşa să-l faci.

[12] Cortului să-i faci curte. Pe partea dinspre miazăzi, perdelele să fie de in răsucit, lungi de o sută de coti numai pe partea aceasta.

[13] Pentru ele să faci douăzeci de stâlpi şi pentru ei douăzeci de postamente de aramă; cârligele la stâlpi şi verigile lor să fie de argint.

[14] Tot aşa şi pe latura dinspre miazănoapte să fie perdele de o sută de coţi în lungime şi la ele douăzeci de stâlpi, iar sub ei douăzeci de postamente de aramă; cârligele şi verigile stâlpilor să fie de argint.

[15] În latul curţii, pe partea dinspre asfinţit, să fie perdelele lungi de cincizeci de coţi şi la ele zece stâlpi şi la stâlpi zece postamente.

[16] Tot de cincizeci de coţi să fie perdelele din latul curţii în partea dinainte, cea dinspre răsărit; şi la ele zece stâlpi şi sub ei zece postamente.

[17] Din aceştia, cincisprezece coţi la un capăt al laturii să fie perdelele, cu trei stâlpi ai lor şi cu trei postamente,

[18] Şi la celălalt capăt cincisprezece coţi să fie perdele la fel, cu trei stâlpi ai lor şi cu trei postamente.

[19] Iar la mijloc, poarta curţii, largă da douăzeci de coţi, să aibă perdele de lână violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de in răsucit, cu patru stâlpi şi patru postamente.

[20] Toţi stâlpii curţii împrejur să fie ferecaţi cu argint şi uniţi cu legături de argint, iar postamentele lor să fie de aramă.

[21] Aşadar lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea peste tot de cincizeci de coţi, înălţimea de cinci coţi, perdelele să fie de in răsucit, iar postamentele stâlpilor de aramă.

[22] Toate lucrurile, toate uneltele şi toţi ţăruşii curţii să fie de aramă.

[23] Să porunceşti fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn curat pentru luminat, stors din măsline, ca să ardă sfeşnicul în toată vremea, în cortul adunării, în faţa perdelei celei de dinaintea chivotului legii.

[24] " Sfeşnicul îl va aprinde Aaron şi fiii lui, de seara până dimineaţa, înaintea Domnului. Aceasta e lege veşnică pentru fiii lui Israel din neam în neam"".

[25] "" ""Să iei la tine pe Aaron, fratele tău, şi pe fiii lui, ca dintre fiii lui Israel să-Mi fie preoţi Aaron şi fiii lui Aaron: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar.

[26] " Să faci lui Aaron, fratele tău, veşminte sfinţite, spre cinste şi podoabă.

[27] Să spui dar, la toţi cei iscusiţi, pe care i-am umplut de duhul înţelepciunii şi al priceperii, să facă lui Aaron veşminte sfinţite pentru ziua sfinţirii lui, cu care să-Mi slujească.

[28] Iată dar veşmintele ce trebuie să facă: hoşen, efod, meil, hiton, chidar şi cingătoare. Acestea sunt veşmintele sfinţite, ce trebuie să facă ei lui Aaron, fratele tău, şi fiilor lui, ca să-Mi slujească ei ca preoţi.

[29] Pentru acestea vor lua aur curat şi mătăsuri violete, purpurii şi stacojii şi în subţire

[30] Şi vor face efod lucrat cu iscusinţă din fire de aur, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de in răsucit.

Isaia — Chapters