[1] " Dreptul piere şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şt nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept.
[2] El intră în pace în groapă. Cel care umblă pe calea cea dreaptă se odihneşte în sălaşurile sale.
[3] Dar voi, feciori de vrăjitoare, neam de stricaţi şi desfrânaţi, apropiaţi-vă.
[4] De cine vă bateţi joc? La cine vă strâmbaţi şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi copii păcătoşi, neam de mincinoşi?
[5] Ardeţi de poftă pe lângă idolii de sub orice copac verde şi jertfiţi pe fii în albia râurilor şi în peşteri.
[6] Pietrele cele lucioase ale râurilor sunt partea ta! Iată, iată sorţul tău! Lor le aduci jertfă cu turnare şi prinoase! Pot Eu să fiu mulţumit de aceasta?
[7] Pe un munte înalt şi ridicat îţi aşezi patul tău şi acolo te urci ca să aduci jertfa ta!
[8] După uşă, în dosul uşorilor, ai pus amintirea ta; şi departe de Mine tu desfaci patul tău, te urci şi îl mai lărgeşti, faci legământ cu ei, îţi place să te culci cu ei...
[9] Tu alergi după Melec cu untdelemn şi cu miresme multe; tu trimiţi solii tăi departe, şi te cobori până la locuinţa morţilor.
[10] " Călătoria ta cea lungă te oboseşte, dar nu zici: ""Nu-mi mai trebuie!"" Tu găseşti insă puteri noi, pentru aceasta tu nu te dai bătut!
[11] " De cine îţi era frică? De cine te temeai ca să Mă mânii pe Mine, să nu-ţi mai aduci aminte şi nici să nu-ţi mai pese? Fiindcă n-am deschis gura şi am închis ochii, tu nu te-ai temut de Mine!
[12] Eu îţi voi face ştiută dreptatea ta, căci lucrurile tale nu slujesc la nimic.
[13] Când tu vei striga, să te izbăvească idolii tăi! Pe toţi îi va duce vântul Şi o suflare îi va face nevăzuţi! Dar cel care îşi pune nădejdea în Mine va moşteni pământul şi va stăpâni în muntele cel sfânt.
[14] Şi li se va zice: Gătiţi, gătiţi, faceţi drum, daţi la o parte orice piedică din calea poporului Meu.
[15] Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă.
[16] Căci nu vreau să cert totdeauna şi să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimţire duhul şi sufletele pe care le-am creat.
[17] Pentru fărădelegea sa, M-am întărâtat o clipă şi, stând ascuns, l-am lovit întru mânia Mea. Şi el, răzvrătit, mergea pe calea inimii sale!
[18] Am văzut căile sale şi îl voi vindeca, îl voi povăţui, îl voi odihni şi îl voi mângâia.
[19] Şi cei care îl jeleau vor izbucni în cântări de mulţumire. Pace, pace celor de aproape şi celor de departe, zice Domnul, şi Eu îl voi tămădui.
[20] Cei fără de lege sunt ca marea cea înviforată, care nu se poate astâmpăra şi valurile ei scormonesc tină şi nămol.
[21] Cei fără de lege n-au pace, zice Domnul.