[1] " Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu puterea ta, Sioane, înveşmântează-te în haine de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă! Că nu va mai intra în tine cel netăiat împrejur şi cel necurat!
[2] Scutură-te de pulbere, scoală-te, Ierusalime robit, dezleagă funiile de pe grumazul tău, robită fiică a Sionului?
[3] " Căci iată ce spune Domnul: ""Fără preţ aţi fost vânduţi şi fără argint veţi fi răscumpăraţi"".
[4] "" Că aşa zice Domnul Dumnezeu: ""Poporul Meu a coborât odinioară în Egipt ca să aibă sălaş, apoi Asiria l-a împilat fără cuvânt.
[5] " Şi acum ce să fac Eu, zice Domnul, când poporul Meu a fost luat pe nedrept? Stăpânitorii lui strigă în semn de biruinţă, zice Domnul, iar numele Meu, mereu, cât ţine ziua, este defăimat.
[6] " Drept aceea poporul va cunoaşte numele Meu, el va înţelege în ziua aceea că Eu sunt Cel Care grăieşte: Iată-Mă!""
[7] " Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea, a solului de veste bună, care dă de ştire mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat!
[8] Toţi străjerii tăi ridică glas şi laolaltă strigă de bucurie, că ei văd cu ochii când Domnul Se întoarce în Sion.
[9] Izbucniţi în chiote de veselie, dărâmături ale Ierusalimului, că Domnul mângâie pe poporul Său, răscumpărat-a Ierusalimul.
[10] Descoperit-a Domnul braţul Său cel sfânt în ochii tuturor popoarelor şi toate marginile cele îndepărtate ale pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru, zicând:
[11] " ""Plecaţi, plecaţi, ieşiţi de acolo! Nu vă atingeţi de lucru spurcat! Ieşiţi, curăţiţi-vă, voi cei care purtaţi vasele Domnului!
[12] "" Dar nu veţi ieşi îngrămădindu-vă şi nu veţi pleca fugind, că înaintea voastră merge Domnul şi în urma voastră tot El, Dumnezeul lui Israel!""
[13] " Iată că Sluga Mea va propăşi, Se va sui, mare Se va face şi Se va înălţa pe culmile slavei!
[14] Precum mulţi s-au spăimântat de El - aşa de schimonosită li era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui atât de fără asemănare cu oamenii, -
[15] Tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare; înaintea Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea ce nu li s-a spus, şi înţeleg ceea ce n-au auzit.