[1] Cel mai important lucru din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care stă la dreapta tronului măririi, în ceruri,
[2] şi slujitor al celor sfinte şi al cortului celui adevărat, care a fost ridicat de Domnul, nu de vreun om.
[3] Pentru că orice mare preot este pus să aducă daruri şi jertfe, de aceea trebuia ca şi marele nostru preot să aibă ceva de adus.
[4] Dacă ar fi fost pe pământ, nici nu ar fi putut fi preot, pentru că aici erau deja cei ce aduc darurile după Lege.
[5] Aceştia slujesc chipului şi umbrei celor cereşti, aşa cum i s-a spus lui Moise când a fost să ridice cortul: Vezi, i s-a zis, să faci totul după modelul care ţi s-a arătat pe munte!
[6] Acum, însă, El a dobândit o slujire mai bună, pentru că este mijlocitorul unui legământ mai bun, care se întemeiază pe făgăduinţe mai bune.
[7] Dacă legământul dintâi ar fi fost desăvârşit, atunci nu s-ar fi lăsat loc pentru un al doilea legământ.
[8] Căci Dumnezeu îi mustră şi le zice: Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia un nou legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda,
[9] nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor când i-am luat de mână şi i-am scos afară din ţara Egiptului. Pentru că ei nu au rămas în legământul meu, nici Eu nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.
[10] Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, spune Domnul: Voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu.
[11] Şi nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-l pe Domnul!” căci toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic la cel mai mare dintre ei.
[12] Pentru că mă voi purta cu milă faţă de nedreptăţile lor şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.
[13] Iar când zice nou, legământul dintâi devine vechi; iar ceea ce este vechi şi îmbătrânit este gata să piară.