[1] Astfel, şi noi, fiind înconjuraţi cu un asemenea nor de martori, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne împresoară atât de repede şi să alergăm cu răbdare în lupta care stă înaintea noastră.
[2] Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
[3] De aceea, gândiţi-vă la cel care a îndurat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire faţă de sine, ca să nu obosiţi în sufletele voastre, descurajându-vă.
[4] În lupta împotriva păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
[5] Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nu te descuraja când eşti mustrat de El.
[6] Căci Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte; El pedepseşte pe fiul căruia îi poartă de grijă.
[7] Răbdaţi ca să deveniţi înţelepţi: Dumnezeu se poartă cu voi ca un tată cu fiii lui; şi care este fiul pe care tatăl nu-l ceartă?
[8] Iar dacă nu sunteţi mustraţi, aşa cum toţi au parte, atunci nu mai sunteţi fii adevăraţi, ci fii nelegitimi.
[9] Apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne certau – şi tot îi cinsteam, cu atât mai mult cum să nu ne supunem părintelui duhurilor şi să trăim?
[10] Căci ei ne certau după cum găseau de cuviinţă, pentru câteva zile. El însă o face spre folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia lui.
[11] Fiecare mustrare, la vremea ei, nu pare să fie o bucurie, ci o durere; dar mai târziu, ea le aduce ca răsplată celor pregătiţi de ea, rodul paşnic al dreptăţii.
[12] De aceea, întăriţi-vă mâinile slăbite de oboseală şi genunchii fără vlagă
[13] şi faceţi cărări drepte cu picioarele voastre, încât cel olog să nu se rătăcească, ci mai degrabă să se vindece.
[14] Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul,
[15] şi fiţi cu luare aminte ca să nu se lipsească cineva de harul lui Dumnezeu, sau vreo rădăcină amară să dea lăstari întinându-i, astfel, pe mulţi;
[16] nici să nu fie cineva desfrânat sau batjocoritor, ca Esau, care în schimbul unei mâncări şi-a vândut chiar dreptul lui de întâi-născut.
[17] Ştiţi bine cum, după aceea, când a vrut să moştenească binecuvântarea, nu a fost ascultat şi nu s-a mai găsit loc pentru pocăinţa lui, deşi cerea binecuvântarea cu lacrimi.
[18] Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele ce putea fi atins sau de focul învăpăiat sau de negură şi de întuneric sau de furtună,
[19] nici de sunetul trâmbiţei sau de vuietul cuvintelor care i-a făcut pe cei ce-l ascultau să se roage să nu li se mai vorbească,
[20] pentru că nu puteau îndura porunca: oricine se va atinge de munte, chiar şi un animal, să fie ucis cu pietre
[21] – iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: sunt înspăimântat şi mă cutremur!
[22] Ci voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri adunaţi la sărbătoare,
[23] de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi
[24] şi de mijlocitorul legământului celui nou, de Iisus şi de sângele acelei stropiri care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
[25] Vedeţi să nu vă împotriviţi cumva Celui care vă vorbeşte! Căci dacă aceia, pe pământ, n-au scăpat de pedeapsă când nu l-au primit pe cel care îi mustra, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel din ceruri.
[26] El, al cărui glas a cutremurat pământul atunci, a făgăduit acum: Voi mai cutremura încă o dată nu doar pământul, ci şi cerul!
[27] Iar cuvintele încă o dată arată limpede că vor fi înlăturate cele ce se cutremură, ca nişte lucruri create, ca să rămână doar cele care nu se clatină.
[28] De aceea, să mulţumim că am primit o Împărăţie care nu se clatină şi cu mulţumire să ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum îi place lui, cu evlavie şi teamă,
[29] căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor.