Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 3:07

[1] De multe ori şi în multe feluri le-a vorbit Dumnezeu părinţilor noştri, prin profeţi, în trecut,

[2] dar în aceste zile din urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor peste toate şi prin care a creat şi lumea.

[3] El este strălucirea slavei lui Dumnezeu şi chipul fiinţei sale şi ţine totul prin cuvântul său puternic. El a înfăptuit curăţirea păcatelor şi s-a aşezat la dreapta slavei în cerurile preaînalte,

[4] cu mult mai presus decât îngerii, pentru că Numele pe care l-a moştenit este un Nume cu mult mai strălucit decât al lor.

[5] Într-adevăr, căruia dintre îngeri i-a spus Dumnezeu vreodată: Tu eşti Fiul meu, Eu astăzi te-am născut, sau, la fel: Eu îi voi fi Tată, iar el îmi va fi Fiu!

[6] Iar când îl aduce în lume pe Fiul său întâi născut, El zice: lui să i se închine toţi îngerii lui Dumnezeu!

[7] În vreme ce despre îngeri spune: El îi face pe îngerii săi vânturi, şi pe slujitorii lui, flăcări de foc,

[8] despre Fiul spune: Tronul tău, Dumnezeule, este veşnic şi sceptrul Împărăţiei tale este sceptrul dreptăţii.

[9] Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea. De aceea, Dumnezeul tău te-a uns pe tine, Dumnezeule, cu untdelemnul bucuriei, mai presus decât pe părtaşii tăi.

[10] Şi, încă: Tu, Doamne, ai întemeiat de la început pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor tale.

[11] Ele pier, dar Tu dăinuieşti; toate se vor învechi ca o haină,

[12] le vei strânge ca pe o manta, le vei înfăşura şi le vei schimba la fel ca pe o haină. Dar Tu eşti acelaşi şi anii tăi nu se vor sfârşi.

[13] Căruia dintre îngeri i-a spus El vreodată: Şezi la dreapta mea până când îi voi pune pe toţi vrăjmaşii tăi aşternut sub picioarele tale?

[14] Oare nu sunt toţi îngerii nişte duhuri slujitoare trimise să-i slujească pe cei ce vor moşteni mântuirea?

Evrei — Chapters