[1] Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat şi la fel dorinţele inimii mele.
[2] Din noapte ei vor să facă zi şi spun că lumina este mai aproape decât întunericul.
[3] Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, culcuşul meu l-am întins în inima întunericului.
[4] Am zis mormântului: Tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele!
[5] Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a văzut pe undeva norocul meu?
[6] " El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în ţărână"".
[7] " Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a zis:
[8] " ""Când vei ajunge odată la capătul unor astfel de vorbe? Vino-ţi în fire şi apoi vom vorbi.
[9] " Pentru ce suntem socotiţi ca nişte dobitoace? De ce să trecem în ochii tăi drept vite cornute?
[10] Nu cumva pentru tine care te sfâşii în mânia ta, o să ajungă pământul să se pustiiască şi stâncile să se mute din locul lor?
[11] Fireşte, lumina nelegiuitului se stinge şi flacăra focului lui nu mai străluceşte.
[12] Lumina se întunecă în cortul lui şi candela de deasupra lui se isprăveşte.
[13] Paşii lui, altădată vânjoşi, se îngustează şi propriul lui sfat acum îl poticneşte.
[14] El dă cu picioarele în laţ şi se plimbă în reţeaua de sfori.