[1] Dacă şarpele muşcă înainte de a fi descântat, atunci descântătorul nu are nici un folos.
[2] Graiurile gurii celui înţelept sânt har, iar buzele celui nebun îl doboară.
[3] Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârşitul graiului lui nebunie curată.
[4] Nebunul sporeşte vorbele. Omul nu ştie ce va fi după el, căci cine îi va spune ce se va întâmpla după el?
[5] Munca oboseşte pe cel nebun; cine nu ştie drumul nu poate să se ducă în cetate.
[6] Vai de tine, ţară, care ai un copil rege şi căpeteniile tale mănâncă dis-de-dimineaţă!
[7] Fericită eşti tu, ţară, care ai rege un fecior de neam mare şi căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toţi oamenii, şi nu se dau la băutură.
[8] Din pricina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sin, apa picură în casă.
[9] Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate.
[10] Chiar în gândul tău nu blestema pe rege şi în cămara unde dormi nu defăima pe cel puternic; căci păsările cerului pot să ducă un cuvânt şi neamul celor înaripate să dea vorba ta pe faţă.
[11] Aruncă pâinea ta pe apă, căci o vei afla după multe zile.
[12] Împarte o bucată în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire se poate întâmpla în ţară.
[13] Când norii se umplu de ploaie, ei se deşartă pe pământ. Şi dacă un capac cade la miazăzi sau la miazănoapte, unde a căzut, acolo rămâne.
[14] Cel ce păzeşte vântul nu seamănă, şi cel ce se uită la nori nu seceră.
[15] După cum nu ştii care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele maicii, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face toate.
[16] Dis-de-dimineaţă seamănă sămânţa şi până seara nu odihni mâna ta, căci nu ştii care va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sânt deopotrivă de bune.