[1] Iată ce am aflat, zice Ecclesiastul, şi încă şi altele ca să pot descoperi înţelesul,
[2] Pe care sufletul meu l-a căutat şi nu l-a aflat. Am găsit însă un om la o mie, dar n-am găsit nici o femeie din toate câte sânt.
[3] Dar iată numai ce am găsit: Dumnezeu a făcut pe om drept, iar oamenii născocesc multe vicleşuguri.
[4] Cine este ca înţeleptul şi cine poate să ştie ca el tâlcuirea lucrurilor? Înţelepciunea unui om îi luminează faţa şi asprimea feţei lui i se schimbă.
[5] Ascultă de porunca regelui din pricina jurământului făcut lui Dumnezeu.
[6] Nu te grăbi să te depărtezi de faţa lui. Nu stărui în lucrul cel rău, că ceea ce voieşte face.
[7] " Cuvântul regelui este hotărâtor şi cine poate să-i spună: ""Ce faci?""
[8] " Celui ce ascultă porunca nu i se va întâmpla nimic rău, că inima unui om înţelept va cunoaşte timpul şi judecata.
[9] Pentru orice lucru este un timp şi o judecată; că mare este nenorocirea care apasă asupra omului,
[10] De vreme ce el nu poate să ştie mai dinainte ceea ce se va întâmpla. Oare, cine îi va da de ştire ceea ce va fi cu el?
[11] Omul nu este stăpân pe duhul său de viaţă, ca să-l poată opri; la fel nu este stăpân pe ziua morţii şi în această luptă nu încape amânare. Nelegiuirea nu va scăpa pe cel care o săvârşeşte.
[12] Am văzut toate aceste lucruri şi mi-am sârguit inima mea spre tot lucrul care se face sub soare într-o vreme când omul stăpâneşte pe altul spre nenorocirea lui.
[13] Şi am văzut păcătoşi în mare cinste purtaţi la locul de odihnă, pe când cei ce lucraseră drept au fost izgoniţi de la locul cel sfânt şi au fost uitaţi în cetate. Şi aceasta este deşertăciune!
[14] Din pricină că hotărârea pentru pedepsirea răutăţii nu este îndeplinită de îndată, pentru aceasta se umple de răutate inima oamenilor ca să facă rău.
[15] Dar deşi păcătosul face rău de o sută de ori şi îşi lungeşte zilele, eu ştiu că fericirea este a acelora care se tem de Dumnezeu şi se sfiesc în faţa Lui.
[16] Fericirea nu va fi pentru cel fără de lege, care, asemenea umbrei, nu-şi va lungi viaţa, fiindcă el nu se teme de Domnul.
[17] Este încă o nepotrivire care se petrece pe pământ, adică: sânt drepţi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor nelegiuiţi şi sânt păcătoşi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor drepţi. Am zis că şi aceasta este încă o deşertăciune!
[18] Şi am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea şi să se veselească. Numai de l-ar întovărăşi la lucrul lui în tot timpul vieţii pe care Dumnezeu i-o dă sub soare!
[19] Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înţelepciunea şi să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte ochii lui nu văd somnul,
[20] Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înţeleagă toate câte se fac sub soare, dar se osteneşte căutându-le, fără să le dea de rost; iar dacă înţeleptul crede că le cunoaşte, el nu poate să le pătrundă.
[21] Cu adevărat toate acestea le-am pus la inimă şi inima mea le-a văzut: că cei drepţi şi cei înţelepţi împreună cu toate faptele lor sânt în mina lui Dumnezeu. Nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaşte omul; ci totul este deşertăciune înaintea oamenilor,
[22] Căci toţi au aceeaşi soartă: cel drept ca şi cel păcătos, cel bun ca şi cel rău, cel curat ea şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce nu aduce, cel bun ca şi cel rău, cel ce jură ca şi cel ce cinsteşte jurământul.
[23] Este un mare rău în tot ceea ce se face sub soare, căci toţi au aceeaşi soartă şi pe lângă aceasta inima oamenilor este plină de răutate şi nebunia în inima lor dăinuieşte toată viaţa lor şi se duc în acelaşi loc cu cei morţi;
[24] Oare cine va rămâne în viaţă? Pentru toţi cei vii este o nădejde, căci un câine viu este mai de preţ decât un câine mort.
[25] Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.
[26] Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare.