Skip to content
Opens in a new window

[1] Şi a făcut fapte rele în ochii Domnului, nelăsându-se în toate zilele sale de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.

[2] Atunci a venit Ful (Tiglatfalasar III), regele Asiriei, asupra ţării israelite. Însă Menahem a dat lui Ful o mie de talanţi de argint, ca să-l susţină şi să întărească domnia în mâinile lui.

[3] Apoi Menahem a scos argintul acesta de la Israeliţi, de la toţi cei bogaţi, câte cincizeci de sicli de argint de fiecare om, ca să-i dea regelui Asiriei. Şi regele Asiriei s-a întors şi n-a rămas acolo în ţară.

[4] Celelalte ştiri despre Menahem, tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.

[5] În urmă a adormit Menahem cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Pecahia, feciorul său.

[6] Pecahia, feciorul lui Menahem, s-a făcut rege peste Israel în Samaria în anul al cincizecilea al lui Azaria, regele Iudei şi a domnit doi ani.

[7] Şi a făcut fapte rele în ochii Domnului, nelăsându-se de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.

[8] Dar împotriva lui s-a răzvrătit Pecah, fiul lui Remalia, cel al treilea în rang după el, împreună cu Argob şi cu Arie, care aveau cu ei cincizeci de bărbaţi din Galaad şi l-au lovit în Samaria, chiar în turnul casei regale, l-au omorât şi s-a făcut rege În locul lui.

[9] Celelalte ştiri despre Pecahia, tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.

[10] În anul al cincizeci şi doilea al lui Azaria, regele Iudei, s-a făcut rege peste Israel, în Samaria, Pecah, fiul lui Remalia şi a domnit douăzeci de ani.

[11] Şi a făcut lucruri rele în ochii Domnului, nelăsându-se de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită.

[12] În zilele lui Pecah, regele lui Israel, a venit Tiglatfalasar, regele Asiriei, şi a luat Ionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaadul, Galileea şi tot pământul lui Neftali şi pe locuitori i-a strămutat în Asiria.

[13] Atunci Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia şi l-a lovit şi l-a ucis şi s-a făcut rege în locul lui, în anul al douăzecilea al lui Ioatam, fiul lui Azaria.

[14] Celelalte ştiri despre Pecah şi despre tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.

[15] În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, s-a făcut rege Ioatam, fiul lui Azaria, regele Iudei.

[16] Acesta era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim şaisprezece ani. Numele mamei lui era Ieruşa, fiica lui Ţadoc.

[17] Şi a făcut el lucruri plăcute în ochii Domnului. Cum s-a purtat tatăl său Azaria aşa s-a purtat şi el în toate.

[18] Numai înălţimile nu le-a înlăturat, căci poporul tot mai săvârşea jertfe şi tămâieri pe înălţimi. Tot el a făcut poarta de sus la templul Domnului.

[19] Iar celelalte ştiri despre Ioatam şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.

[20] În zilele acelea a început Domnul a trimite asupra Iudei pe Raţon, regele Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.

[21] Ioatam a răposat cu părinţii săi şi a fost îngropat cu ei în cetatea lui David, strămoşul său, iar în locul lui a fost făcut rege Ahaz, fiul său.

[22] În anul al şaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a fost făcut rege Ahaz, fiul lui Ioatam, regele lui Iuda.

[23] Ahaz era de douăzeci de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim şaisprezece ani, dar n-a făcut fapte plăcute în ochii Domnului Dumnezeului său, ca David, strămoşul său,

[24] Ci a păşit pe urmele regilor lui Israel şi chiar şi pe fiul său l-a trecut prin foc, urmând urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel;

[25] Şi a adus jertfe şi tămâieri pe înălţimi şi dealuri şi sub tot pomul umbros.

[26] Atunci s-au dus Raţon, regele Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, asupra Ierusalimului, ca să-l cuprindă şi au ţinut pe Ahaz împresurat, dar nu l-au putut birui.

[27] În vremea aceea Raţon, regele Siriei, a întors Elatul la Siria şi a izgonit pe Iudei din Elat; apoi au intrat în Elat Edomiţii şi trăiesc acolo până în ziua de astăzi.

[28] " Atunci a trimis Ahaz soli la Tiglatfalasar, regele Asiriei, să-i spună: ""Robul tău şi fiul tău sunt eu; vino şi mă apără de mâna regelui Siriei şi de mâna regelui lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea!""

[29] " Cu acel prilej a luat Ahaz argintul şi aurul care s-a găsit în templul Domnului şi în vistieria casei domneşti şi l-a trimis dar regelui Asiriei.

1 Imparati — Chapters