[1] Pe cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
[2] foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
[3] Au pus mînile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.
[4] Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s'a ridicat aproape la cinci mii.
[5] A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s'au adunat împreună la Ierusalim,
[6] cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
[7] Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat:,,Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?``
[8] Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le -a zis:,,Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!
[9] Fiindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat,
[10] s'o ştiţi toţi, şi s'o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi.
[11] El este,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`
[12] În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.``
[13] Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s'au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
[14] Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
[15] Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s'au sfătuit între ei,
[16] şi au zis:,,Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s'a făcut o minune vădită, pe care n'o putem tăgădui.
[17] Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să -i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.``
[18] Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
[19] Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis:,,Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;
[20] căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.``
[21] I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să -i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.
[22] Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
[23] După ce li s'a dat drumul, ei s'au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.
[24] Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis:,,Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!
[25] Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:,Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?
[26] Împăraţii pămîntului s'au răsculat, şi domnitorii s'au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.`
[27] În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s'au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
[28] ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.
[29] Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,
[30] şi întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.``
[31] După ce s'au rugat ei, s'a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s'au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
[32] Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte.
[33] Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
[34] Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,
[35] şi -l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
[36] Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,
[37] a vîndut un ogor, pe care -l avea, a adus banii, şi i -a pus la picioarele apostolilor.