Skip to content
Opens in a new window

[1] " Toate hainele, toate lucrurile de piele, tot ce este făcut din păr de capră şi toate vasele de lemn să le curăţiţi"".

[2] "" Apoi a zis preotul Eleazar oştenilor care fuseseră la război: ""Hotărârea legii, pe care a dat-o Domnul lui Moise, este aceasta:

[3] " Aurul, argintul, arama, fierul, plumbul, cositorul

[4] Şi tot ce trece prin foc, să le treceţi prin foc, ca să se cureţe; afară de aceasta şi cu apă de curăţire să le curăţiţi; iar toate cele ce nu se pot trece prin foc, să le treceţi prin apă.

[5] " Hainele voastre să le spălaţi în ziua a şaptea şi să vă curăţiţi, iar după aceea veţi intra în tabără"".

[6] " Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:

[7] " ""Socoteşte prada de război, de la om până la dobitoc, împreună cu Eleazar preotul şi cu căpeteniile seminţiilor obştii;

[8] " Apoi împarte prada în două, între oştenii care au fost la bătălie şi între toată obştea.

[9] De la oştenii care au fost la război, ia dare pentru Domnul, câte un suflet la cinci sute, din oameni, din vite, din asini şi din oi.

[10] Acestea să le iei din partea lor şi să le dai preotului Eleazar ca dar înălţat Domnului.

[11] " Iar din jumătatea cuvenită fiilor lui Israel să iei unul la cincizeci din oameni, din vite, din asini şi din oi; şi pe acestea să le dai leviţilor, care slujesc la cortul Domnului"".

[12] " Şi a făcut Moise şi Eleazar preotul cum poruncise Domnul lui Moise.

[13] Atunci s-a găsit pradă rămasă din cele luate şi aduse de cei ce fuseseră la război: şase sute şaptezeci şi cinci de mii de oi;

[14] Şaptezeci şi două de mii de boi;

[15] Asini, şaizeci şi una de mii;

[16] Femei, care n-au cunoscut bărbat, de toate, treizeci şi două de mii de suflete.

[17] Jumătate, partea celor ce fuseseră la război, după numărătoare, a fost: oi trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute.

[18] Şi darea Domnului din oi a fost: şase sute şaptezeci şi cinci;

[19] Boi treizeci şi şase de mii, şi din aceştia darea Domnului a fost şaptezeci şi doi;

[20] Asini, treizeci de mii cinci sute, şi din ei darea Domnului a fost şaizeci şi unul;

[21] Oameni, şaisprezece mii, şi din ei darea Domnului a fost treizeci şi două suflete.

[22] Şi a dat Moise darea Domnului lui Eleazar preotul, cum poruncise Domnul lui Moise.

[23] Iar partea fiilor lui Israel, pe care a luat-o Moise de la cei ce fuseseră la război, a fost:

[24] Oi, trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute;

[25] Boi, treizeci şi şase de mii;

[26] Asini, treizeci de mii cinci sute;

[27] Oameni, şaisprezece mii.

Numeri — Chapters