Skip to content
Opens in a new window

[1] " Atunci eu m-am întors şi m-am pogorât din munte, iar muntele ardea în foc. Cele două table ale legământului erau în amândouă mâinile mele.

[2] Am văzut însă că voi păcătuiserăţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat şi vă abătuserăţi curând de la calea pe care vă poruncise Domnul să o urmaţi.

[3] Am luat atunci cele două table şi, aruncându-le cu amândouă mâinile mele, le-am sfărâmat înaintea ochilor voştri.

[4] Apoi am îngenunchiat a doua oară înaintea Domnului, ca şi întâia oară, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc pâine şi fără să beau apă; m-am rugat pentru păcatele voastre cu care aţi greşit voi, făcând rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului vostru şi mîniindu-L.

[5] Că eu am fost îngrozit de mânia şi de iuţimea cu care Se mâniase Domnul pe voi, voind să vă piardă. Şi m-a auzit Domnul şi de data aceasta.

[6] Atunci Se mâniase Domnul foarte tare şi pe Aaron, vrând să-l piardă şi pe el; dar m-am rugat eu în vremea aceea şi pentru Aaron.

[7] Iar păcatul vostru pe care l-aţi făcut, adică viţelul, l-am luat, l-am ars în foc, l-am sfărâmat şi l-am pisat bine, până când s-a făcut mărunt ca praful, şi. praful acesta l-am aruncat în pârâul ce curgea din munte.

[8] La Tabeerah, la Masa şi la Chibrot-Hataava voi iarăşi aţi mâniat pe Domnul Dumnezeul vostru.

[9] Când v-a trimis Domnul din Cadeş-Barnea, zicând: Mergeţi de luaţi pământul pe care vi-l dau Eu, v-aţi împotrivit poruncii Domnului Dumnezeului vostru şi nu l-aţi crezut, nici n-aţi ascultat glasul Lui.

[10] Nesupuşi aţi fost Domnului chiar din ziua când am început a vă cunoaşte.

[11] Îngenunchind, aşadar, înaintea Domnului, m-am rugat eu patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, căci Domnul zisese să vă piardă. Eu însă m-am rugat Domnului şi am zis:

[12] Stăpâne Doamne, Împărate, Dumnezeule, nu pierde pe poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care l-ai izbăvit cu mărirea puterii Tale şi pe care l-ai scos din Egipt cu mână tare şi cu braţul Tău cel înalt.

[13] Adu-Ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov, cărora Te-ai jurat pe Tine Însuţi; nu Te uita la cerbicia poporului acestuia, nici la necredinţa lui, nici la păcatele lui,

[14] Ca cei ce trăiesc în pământul de unde ne-ai scos Tu să nu zică: Domnul nu i-a putut duce în pământul ce le-a făgăduit şi, urându-i, i-a scos ca să-i omoare în pustiu.

[15] " Ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care l-ai scos din pământul Egiptului cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău cel înalt"".

[16] "" ""Atunci mi-a zis Domnul: Ciopleşte-ţi două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi-ţi fă un chivot de lemn;

[17] " Că Eu am să scriu pe tablele acelea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, iar tu să le pui în chivot.

[18] Am făcut atunci un chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi m-am suit în munte cu cele două table în mâinile mele.

[19] Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;

[20] Iar eu m-am întors şi m-am pogorât din munte şi am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, ca să stea acolo, cum îmi poruncise Domnul.

[21] Apoi au plecat fiii lui Israel din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron şi a fost îngropat acolo şi în locul lui s-a făcut preot Eleazar, fiul lui.

[22] De acolo am plecat la Gudgod şi din Gudgod la Iotbata, în pământul unde sunt cursuri de apă.

[23] În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui, cum face până în ziua de astăzi.

[24] De aceea n-are levitul parte şi moştenire cu fraţii săi, căci moştenirea lui este Domnul, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.

[25] Deci am stat eu pe munte, ca şi întâia oară, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi m-a ascultat Domnul şi de astă dată şi n-a mai vrut Domnul să te piardă,

[26] Ci mi-a zis Domnul: Scoală şi mergi înaintea poporului acestuia, ca să intre şi să moştenească pământul pentru care M-am jurat părinţilor lor să li-l dau.

[27] Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău;

[28] Să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi, ca să-ţi fie bine.

[29] Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el.

Numeri — Chapters