[1] Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:
[2] Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
[3] Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
[4] Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
[5] Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;
[6] Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.
[7] Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.
[8] Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
[9] Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
[10] Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.
[11] Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
[12] Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
[13] Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
[14] Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
[15] Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.
[16] Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
[17] Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?
[18] Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
[19] Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
[20] Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
[21] Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
[22] Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus.
[23] În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat,
[24] Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său.
[25] Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său.
[26] Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea.
[27] În urma tuturor a murit şi femeia.
[28] La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie.
[29] Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
[30] Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
[31] Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:
[32] " ""Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov""? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.
[33] " Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui.
[34] Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă.
[35] Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
[36] Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
[37] El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
[38] Aceasta este marea şi întâia poruncă.
[39] Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
[40] În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.
[41] Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus,
[42] Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
[43] Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? - zicând:
[44] " ""Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale"".
[45] " Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui?
[46] Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.