Skip to content
Opens in a new window

[1] " Ci iată ce vom face acum cu Ghibeea: Vom merge asupra ei după sorţi;

[2] " Şi vom lua câte zece oameni la sută din toate seminţiile lui Israel, câte o sută la mie şi câte o mie la zece mii, ca să aducă merinde pentru poporul care se va duce asupra Ghibeii lui Veniamin, ca să o pedepsească pentru lucrul ruşinos pe care l-a făcut ea în Israel"".

[3] " Şi s-au adunat toţi Israeliţii asupra cetăţii într-un cuget, ca un singur om.

[4] " Şi au trimis seminţiile lui Israel în toată seminţia lui Veniamin să se spună: ""Ce lucru ruşinos s-a făcut la voi?

[5] "" Daţi pe acei oameni ticăloşi care sunt în Ghibeea, că avem să-i omorâm şi să stârpim răul din Israel!"" Dar fiii lui Veniamin n-au voit să asculte glasul fraţilor lor, adică al fiilor lui Israel.

[6] " Şi s-au adunat fiii lui Veniamin de prin cetăţi la Ghibeea, ca să meargă cu război asupra fiilor lui Israel.

[7] Şi s-au numărat în ziua aceea fiii lui Veniamin, care se adunaseră de prin cetăţi, douăzeci şi şase de mii de oameni purtători de sabie; afară de aceştia se mai numărau din locuitorii Ghibeii şapte sute de oameni aleşi.

[8] Din tot poporul acesta erau şapte sute de oameni aleşi, care erau stângaci, şi toţi aceştia nimereau drept la ţintă când aruncau pietre cu praştia în firul de păr.

[9] Israeliţii însă, afară de fiii lui Veniamin, numărau patru sute de mii de oameni purtători de sabie şi toţi aceştia erau destoinici la luptă.

[10] " Şi s-au sculat şi s-au dus la casa Domnului şi au întrebat pe Dumnezeu şi au zis fiii lui Israel: ""Cine din noi va pleca întâi la război cu fiii lui Veniamin?"" Şi Domnul a zis: ""Iuda va pleca întâi!""

[11] " Apoi s-au sculat fiii lui Israel dimineaţa şi au tăbărât lângă Ghibeea.

[12] Şi au pornit fiii lui Israel la război împotriva lui Veniamin şi s-au pus fiii lui Israel în rânduială de război aproape de Ghibeea.

[13] Iar fiii lui Veniamin au ieşit din Ghibeea şi au pus în ziua aceea douăzeci şi două de mii de Israeliţi la pământ.

[14] Dar poporul israelit se îmbărbătă şi se puse din nou în rânduială de război în acelaşi loc unde stătuse în ziua întâi.

[15] " Şi s-au dus fiii lui Israel şi au plâns înaintea Domnului până seara şi au întrebat pe Domnul: ""Să mai mergem oare la luptă cu fiii lui Veniamin, fratele meu?"" Şi Domnul a zis: ""Mergeţi asupra lui!""

[16] " Şi au înaintat fiii lui Israel asupra fiilor lui Veniamin a doua oară.

[17] Şi a ieşit Veniamin asupra lor din Ghibeea a doua zi şi au mai pus la pământ din fiii lui Israel încă optsprezece mii de oameni purtători de sabie.

[18] Atunci toţi fiii lui Israel şi tot poporul au plecat şi au venit la casa Domnului şi au postit în ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe de împăcare înaintea Domnului.

[19] Şi au întrebat fiii lui Israel pe Domnul. Pe atunci chivotul legii Domnului se afla acolo,

[20] " Şi Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, sta înaintea lui Dumnezeu, zicând: ""Să mai ies eu oare la luptă cu fiii lui Veniamin, fratele meu, sau nu?"" Iar Domnul a zis: ""Duceţi-vă, că mâine Eu am să-l dau în mâinile tale!""

[21] " Şi au pus fiii lui Israel oameni de pază împrejurul Ghibeii.

[22] Apoi s-au dus fiii lui Israel asupra fiilor lui Veniamin a treia zi şi s-au pus în rânduială de război înaintea Ghibeii, ca şi mai înainte.

[23] Iar fiii lui Veniamin au ieşit asupra poporului şi s-au depărtat de cetate, începând, ca şi mai înainte, a ucide din popor pe căile ce duceau una spre Betleem, iar alta spre Ghibeea, peste câmp; şi au ucis până la treizeci de inşi dintre Israeliţi.

[24] " Atunci au zis fiii lui Veniamin: ""Aceştia au să cadă înaintea noastră, ca şi înainte"". Iar fiii lui Israel au zis: ""Să fugim de ei şi să-i depărtăm de cetate pe cale"". Şi au făcut aşa.

[25] " Atunci toţi Israeliţii s-au sculat de la locurile lor şi au tăbărât la Baal-Tamar. Iar oamenii de pază ai lui Israel au alergat de la locul lor, din partea de apus a Ghibeii.

[26] Şi au sosit înaintea Ghibeii zece mii de oameni aleşi din tot Israelul şi s-a început o luptă crâncenă; dar fiii lui Veniamin nu ştiau că-i ameninţă primejdia.

[27] Şi a lovit Domnul pe Veniamin înaintea Israeliţilor şi Israeliţii au răpus în ziua aceea din fiii lui Veniamin douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni purtători de sabie.

[28] Atunci au văzut fiii lui Veniamin că sunt înfrânţi; căci Israeliţii nu se retrăgeau din faţa fiilor lui Veniamin, decât pentru că se bizuiau pe oamenii pe care ei îi puseseră de pază împotriva Ghibeii.

[29] Cei puşi la pândă s-au aruncat repede asupra Ghibeii şi au intrat în ea şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul sabiei.

[30] Israeliţii însă se înţeleseseră cu oamenii de pază ca să le fie semn al năvălirii fumul ce se va ridica din cetate.

[31] " Deci când Israeliţii s-au tras înapoi de la locul de luptă, Veniamin a început să lovească şi a rănit până la vreo treizeci de Israeliţi, şi ziceau: ""Iarăşi au să cadă înaintea noastră, ca şi în luptele dinainte!""

[32] " Atunci a început să se ridice din cetate un stâlp de fum. Şi uitându-se Veniamin înapoi, iată din toată cetatea se înălţa fum spre cer.

[33] În clipa aceasta Israeliţii se întoarseră, iar Veniamin s-a speriat, căci a văzut că-l ajunsese primejdia;

[34] Şi au fugit ei de Israeliţi pe calea ce ducea spre pustie; dar măcelul îi urmărea şi cei ce ieşeau din cetate erau ucişi pe loc.

[35] Şi au împresurat Israeliţii pe Veniamin şi l-au urmărit până la Menoha şi i-au măcelărit până în partea răsăriteană a Ghibeii.

[36] Atunci au căzut din fiii lui Veniamin optsprezece mii de inşi, toţi bărbaţi voinici.

[37] Iar câţi au rămas s-au abătut şi au fugit în pustiu spre stânca lui Rimon şi au mai ucis Israeliţii pe drum cinci mii de oameni; alergând după ei până la Ghideom au mai ucis din ei încă două mii de oameni.

[38] Iar toţi fiii lui Veniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci şi cinci de mii, purtători de sabie, şi toţi aceştia erau oameni voinici.

[39] Şi au fugit cei ce scăpaseră în pustiu, la stânca lui Rimon, ca la şase sute de oameni şi au rămas acolo în muntele cel stâncos al lui Rimon patru luni.

[40] Iar Israeliţii s-au întors la fiii lui Veniamin şi i-au lovit cu sabia în cetate: şi oameni şi vite şi tot ce au întâlnit în toate cetăţile şi toate cetăţile ce-au întâlnit în cale le-au ars cu foc.

[41] " Şi s-au jurat Israeliţii în Miţpa, zicând: ""Nimeni din noi să nu-şi dea fetele sale de soţii după fiii lui Veniamin"".

[42] " Apoi a venit poporul la Betel şi a stat acolo până seara înaintea lui Dumnezeu, şi a ridicat glasul său şi a plâns cu jale mare,

[43] " Zicând: ""Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce oare s-a petrecut aceasta în Israel, că iată acum lipseşte din Israel o seminţie?""

[44] " Iar a doua zi s-a sculat poporul de dimineaţă şi a făcut acolo jertfelnic şi a adus arderi de tot şi jertfe de izbăvire.

[45] " Apoi au zis fiii lui Israel: ""Cine oare n-a venit la adunarea ce s-a ţinut înaintea Domnului dintre toate seminţiile lui Israel?"" Căci blestem mare se rostise asupra acelora care nu aveau să vină înaintea Domnului în Miţpa şi se zisese că aceia să fie daţi morţii.

[46] "" Şi s-au înduioşat fiii lui Israel faţă de Veniamin, fratele lor, zicând: ""Acum s-a tăiat o seminţie din Israel.

[47] " Ce vom face pentru a găsi femei celor care au rămas, deoarece ne-am jurat înaintea Domnului să nu le dăm femei din fetele noastre?

[48] Atunci s-a văzut că din Iabeş-Galaad nu venise nimeni înaintea Domnului la adunarea din tabără.

[49] Şi s-a cercetat poporul şi iată nu era acolo nici unul din locuitorii Iabeşului din Galaad.

[50] " Atunci a trimis acolo obştea douăsprezece mii de oameni, bărbaţi voinici şi le-a dat poruncă, zicând: ""Mergeţi şi loviţi pe locuitorii din Iabeşul Galaadului cu sabia, şi femeile, şi copiii.

[51] "" Şi iată ce să mai faceţi: pe orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i daţi pieirii, iar fetele lăsaţi-le cu viaţă"". Şi aşa au făcut.

[52] " Şi au găsit ei printre locuitorii din Iabeşul Galaadului patru sute de fete care nu cunoscuseră bărbat şi le-au adus în tabără la Şilo, care e în pământul Canaan.

[53] Atunci toată obştea a trimis să grăiască fiilor lui Veniamin care erau la stânca lui Rimon şi să le vestească pace.

[54] Şi s-au întors fiii lui Veniamin la Israeliţi şi Israeliţii le-au dat soţii din femeile rămase în viaţă din Iabeşul Galaadului. Dar curând s-a văzut că acestea nu erau de ajuns.

[55] Poporul însă jelea după Veniamin, că Domnul n-a păstrat în întregime seminţiile lui Israel.

[56] " Au zis drept aceea bătrânii obştii: ""Ce să facem cu cei rămaşi fără femei, căci au fost stârpite femeile în Veniamin?""

[57] "" Apoi au zis: ""Pământul de moştenire să rămână în întregime fiilor lui Veniamin, ca să nu piară seminţia lui din Israel.

[58] "" Dar noi nu le putem da femei din fetele noastre, căci fiii lui Israel s-au jurat, zicând: Blestemat să fie cel ce va da femei lui Veniamin!""

[59] "" Şi au mai zis: ""Iată, în fiecare an se face sărbătoarea Domnului în Şilo, care este aşezat la miazănoapte de Betel şi la răsărit de drumul ce duce de la Betel la Sichem şi la miazăzi de Lebona"".

[60] "" Drept aceea au poruncit fiilor lui Veniamin şi au zis: ""Mergeţi şi pândiţi din vii

[61] " Şi băgaţi de seamă când vor ieşi fetele din Şilo să joace la horă; atunci să ieşiţi din vii şi să vă luaţi femei din fetele din Şilo şi mergeţi în pământul lui Veniamin.

[62] " Iar când vor veni părinţii lor sau fraţii lor cu plângere la noi, noi le vom zice: ""Iertaţi-i pentru noi, căci noi n-am luat în război femei pentru fiecare dintre ei şi nici voi nu le-aţi dat; acum şi voi sunteţi de vină"".

[63] " Şi fiii lui Veniamin aşa au şi făcut şi şi-au luat femei după numărul lor din cele ce erau la horă şi pe care ei le-au răpit şi s-au dus înapoi în moştenirea lor şi au zidit cetăţi şi au început să trăiască în ele.

Iosua — Chapters