Skip to content
Opens in a new window

[1] " Apoi Dalila l-a adormit pe genunchii săi şi a chemat un om şi i-a poruncit să tundă cele şapte şuviţe ale capului lui. Atunci el a început a slăbi şi s-a depărtat de el puterea lui;

[2] " Iar ea a zis: ""Samsoane; Filistenii vin asupra ta!"" Şi deşteptându-se el din somnul său, a zis: ""Voi face ca mai înainte şi mă voi scăpa de ei"". Dar nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

[3] " Atunci l-au luat fruntaşii Filistenilor şi i-au scos ochii şi l-au dus la Gaza şi l-au legat cu două lanţuri de aramă şi râşnea în temniţă.

[4] Şi a început să-i crească părul pe capul lui, pe unde fusese tuns.

[5] " Atunci s-au adunat fruntaşii Filistenilor, ca să aducă jertfă marelui Dagon, dumnezeul lor, şi să se veselească, zicând: ""Dumnezeul nostru a dat pe Samson, vrăjmaşul nostru, în mâinile noastre"".

[6] "" De asemenea şi mulţimea, văzându-l, slăvea pe dumnezeul său, zicând: ""Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru şi pe pustiitorul ţării noastre, care a ucis pe mulţi dintre noi"".

[7] "" Iar după ce s-a veselit inima lor, au zis: ""Aduceţi pe Samson din închisoare, ca să mai râdem de el"". Şi au adus pe Samson din temniţă şi râdeau de el şi-l trăgeau de urechi şi l-au pus între doi stâlpi.

[8] "" Atunci a zis Samson tânărului care-l ducea de mână: ""Du-mă ca să pipăi stâlpii pe care este întemeiată casa şi să mă reazem de ei"". Şi tânărul a făcut aşa.

[9] " Casa însă era plină de bărbaţi şi de femei, căci erau acolo toţi fruntaşii Filistenilor, iar pe acoperiş se aflau ca la trei mii de oameni, bărbaţi şi femei, care se uitau şi râdeau de Samson.

[10] " Atunci a strigat Samson către Domnul şi a zis: ""Doamne Dumnezeule, adu-ţi aminte de mine şi întăreşte-mă încă o dată, o, Dumnezeule, ca printr-o singură lovitură să mă răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei !""

[11] " Şi a mişcat Samson din loc doi stâlpi din mijloc pe care era sprijinită casa, rezemându-se de ei, de unul cu mâna dreaptă şi de celălalt cu stânga.

[12] " Şi a zis Samson: ""Mori, suflete al meu, cu Filistenii!"" Apoi s-a sprijinit cu toată puterea şi s-a prăbuşit casa peste fruntaşii Filistenilor şi peste tot poporul ce era în ea. Şi cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai mulţi decât toţi cei pe care-i ucisese în viaţa sa.

[13] " Atunci au venit fraţii lui şi toată casa tatălui său şi l-au luat şi l-au dus de l-au îngropat între Ţora şi Eştaol, în mormântul lui Manoe, tată său. Şi a fost el judecător în Israel douăzeci de ani. Iar după Samson s-a sculat Emegar, fiul lui Enan, şi a ucis din Filisteni şase sute de oameni, afară de vite. Acesta a izbăvit pe Israel.

[14] În vremea aceea era cineva în Muntele Efraim, cu numele Mica.

[15] " Acesta a zis către mama sa: ""Cei o mie şi o sută de sicli de argint care ţi s-au luat şi pentru care tu ai rostit blestem în faţa mea, acel argint este la mine, eu l-am luat"". A zis mama sa: ""Binecuvântat fie fiul meu de Domnul!""

[16] "" Şi a întors acela cei o mie şi o sută sicli de argint mamei sale. Iar mama lui a zis: ""Acest argint eu l-am afierosit de la mine Domnului pentru tine, fiul meu, ca să fac din el un idol, un chip turnat. Aşadar ti-l dau ţie"".

[17] " El însă a întors argintul mamei sale. Iar mama sa a luat două sute sicli de argint şi i-a dat unui turnător şi acela a făcut din ei un idol, un chip turnat, care se şi afla în casa lui Mica.

[18] Şi era la Mica locaşul lui dumnezeu şi a făcut un efod şi un terafim şi a pus el pe unul din fiii săi să fie preotul lui.

[19] În zilele acelea nu era rege în Israel, ci fiecare făcea ce i se părea că este drept.

[20] Şi trăia pe atunci la Betleemul cel din seminţia lui Iuda un tânăr levit.

[21] Şi s-a dus omul acesta din cetatea Betleemului lui Iuda, ca să trăiască unde se va nimeri, şi, mergând el pe cale, a ajuns pe Muntele Efraim la casa lui Mica.

[22] " Mica însă i-a zis: ""De unde vii tu?"" Iar el a răspuns: ""Eu sunt levit din Betleemul lui Iuda şi mă duc să trăiesc unde voi nimeri"".

[23] "" Atunci Mica i-a zis: ""Rămâi la mine şi fii părinte aici la mine şi preot; eu îţi voi da câte zece sicli de argint pa an şi hainele şi hrana trebuitoare"".

Iosua — Chapters