[1] " Toţi cei ce-l cunoşteau de mai înainte, văzând că prooroceşte cu proorocii, vorbeau prin popor unul către altul: ""Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiş? Au doară şi Saul este printre prooroci?""
[2] "" Iar unul din cei ce erau acolo a răspuns şi a zis: ""Dar tatăl acelora cine este oare?"" De atunci a rămas zicătoarea: ""Au doară şi Saul este printre prooroci?""
[3] " Apoi a încetat el să proorocească şi s-a suit pe un deal.
[4] " Atunci a zis unchiul lui Saul către acesta şi către sluga lui: ""Unde aţi fost voi?"" şi el a zis: ""Am căutat asinele, dar, văzând că nu le găsim, ne-am abătut pe la Samuel"".
[5] "" Şi a zis unchiul lui Saul: ""Spune-mi ce v-a spus Samuel?""
[6] "" Iar Saul a zis către unchiul său: ""Ne-a spus că asinele s-au găsit"". Iar ceea ce îi spusese Samuel de domnie, nu i-a descoperit.
[7] " Atunci a adunat Samuel poporul la Domnul, în Miţpa,
[8] " Şi a zis către fiii lui Israel: ""Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ""Eu am scos pe Israel din Egipt şi v-am izbăvit din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau.
[9] "" Dar voi acum aţi lepădat pe Domnul Dumnezeul vostru, Care vă scapă din toate necazurile şi nevoile voastre şi aţi zis către El: ""Pune rege peste noi!"" Înfăţişaţi-vă dar înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după familiile voastre!""
[10] " Şi a poruncit Samuel tuturor seminţiilor lui Israel să se apropie şi a fost arătată seminţia lui Veniamin.
[11] Apoi a poruncit să se apropie familiile din seminţia lui Veniamin şi a ieşit la sorţi familia lui Matri; după aceea au fost aduşi bărbaţii din familia lui Matri şi a ieşit la sorţi Saul, fiul lui Chiş şi l-au căutat, dar nu l-au găsit.
[12] " Şi au întrebat iarăşi pe Domnul: ""Va veni el oare aici?"" Iar Domnul a zis: ""Iată-l, se ascunde printre lucruri"".
[13] " Atunci au alergat şi l-au luat de acolo şi el a stat în mijlocul poporului şi poporul îi venea numai până la umeri.
[14] " Şi a zis Samuel către tot poporul: ""Vedeţi pe cine a ales Domnul? Asemenea lui nu este în tot poporul"". Atunci tot poporul a strigat şi a zis: ""Să trăiască regele!""
[15] " Şi a înşirat Samuel poporului drepturile regelui, le-a scris în carte şi le-a pus înaintea Domnului. După aceea a dat drumul la tot poporul să meargă fiecare la casa sa.
[16] De asemenea s-a dus şi Saul la casa sa, în Ghibeea, şi s-au dus cu el şi vitejii a căror inimă o atinsese Dumnezeu.
[17] " Iar oamenii netrebnici ziceau: ""Acesta oare ne va izbăvi pe noi?"" Şi-l dispreţuiau şi nu i-au adus daruri. Dar el s-a făcut că nu-i aude.
[18] "" S-a întâmplat însă, după vreo lună, să vină Nahaş Amoniteanul şi să împresoare cetatea Iabeş din Galaad. Atunci toţi locuitorii din Iabeş au zis către Nahaş: ""Încheie legământ cu noi şi noi îţi vom sluji ţie"".
[19] "" Dar Nahaş Amoniteanul a zis către ei: ""Eu voi încheia cu voi legământ ca să se scoată fiecăruia din voi ochiul drept şi prin aceasta să se arunce necinste asupra întregului Israel"".
[20] "" Atunci bătrânii din Iabeş au zis către el: ""Dă-ne vreme de şapte zile, ca să trimitem împuterniciţi în toate hotarele lui Israel şi de nu ne va ajuta nimeni, vom ieşi la tine"".
[21] " Au mers deci tinerii la Ghibeea lui Saul şi au spus vorbele acestea în auzul poporului şi tot poporul a ridicat glas şi a plâns.
[22] " Dar iată că a venit Saul de la câmp, în urma boilor şi a zis: ""Ce are poporul de plânge?"" Şi i s-au spus vorbele locuitorilor din Iabeş.
[23] " Atunci s-a coborât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Saul, când a auzit el cuvintele acestea şi s-a aprins straşnic mânia lui.
[24] Şi a luat el o pereche de boi, i-a junghiat, i-a tăiat bucăţi şi a trimis în toate hotarele lui Israel prin împuterniciţii aceia, spunând că aşa se va face cu boii aceluia care nu va merge după Saul şi Samuel. Atunci a căzut frica Domnului peste popor şi au ieşit toţi ca un singur om.
[25] şi i-a cercetat Saul în Bezec şi s-au găsit din fiii lui Israel trei sute de mii, iar din Iuda treizeci de mii de oameni.
[26] " Atunci s-a spus solilor veniţi din Iabeş: ""Aşa să spuneţi locuitorilor din Iabeşul Galaadului: ;Mâine, când va începe soarele să încălzească, ajutorul va fi la voi"". Au venit deci trimişii şi au spus locuitorilor Iabeşului şi aceştia s-au bucurat.
[27] "" Apoi au zis locuitorii Iabeşului către Nahaş: ""Mâine vom ieşi la voi şi veţi face cu noi cum vă va place"".
[28] " A doua zi Saul împărţi poporul în trei tabere. Şi acestea au pătruns dis-de-dimineaţă în tabăra Amoniţilor şi i-a măcelărit până la sosirea arşiţei zilei; iar câţi au rămas s-au risipit de n-au rămas doi la un loc.
[29] " Atunci poporul a zis către Samuel: ""Cine a zis: Saul oare are să domnească peste noi? Daţi-ne pe aceşti nelegiuiţi şi-i vom omorî!""
[30] "" Saul însă a zis: ""Astăzi nu trebuie să fie ucis nimeni, căci astăzi Domnul a săvârşit izbăvirea în Israel"".
[31] "" Iar Samuel a zis către popor: ""Să mergem la Ghilgal şi să începem acolo noua domnie!""