Skip to content
Opens in a new window

[1] " Să fie inima voastră întreagă la Domnul Dumnezeul nostru, ca să petreceţi după rânduielile Lui şi să păziţi poruncile Lui, ca acum!""

[2] " Şi regele împreună cu toţi Israeliţii au adus jertfă Domnului.

[3] Pentru jertfa de împăcare pe care a adus-o el Domnului, Solomon a adus douăzeci şi două de mii de vite mari şi o sută douăzeci de mii de vite mărunte. Aşa a sfinţit regele şi toţi fiii lui Israel templul Domnului.

[4] Tot în acea zi regele a mai sfinţit şi mijlocul curţii care era înaintea templului Domnului, săvârşind acolo arderea de tot, darul de pâine şi grăsimea jertfelor de împăcare, pentru că jertfelnicul de aramă care se afla înaintea Domnului era mic pentru a încăpea arderea de tot, darul de pâine şi grăsimea jertfelor de împăcare.

[5] Şi a sărbătorit Solomon şi sărbătoarea (Corturilor) în acelaşi timp împreună cu tot Israelul, strângându-se adunare mare de la intrarea Hamatului şi până la râul Egiptului, pentru a fi înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile.

[6] în ziua a opta Solomon a dat drumul poporului. Şi au binecuvântat toţi pe rege şi s-au întors la corturile lor, bucurându-se şi veselindu-se cu inima pentru tot binele ce l-a făcut Domnul robului Său David şi poporului Său Israel.

[7] După ce Solomon a sfârşit de zidit templul Domnului şi casa regelui şi tot ce Solomon a dorit să facă,

[8] S-a arătat Domnul lui Solomon a doua oară, la Ghibeon,

[9] " Şi i-a zis Domnul: ""Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta cu care te-ai rugat către Mine şi ţi-am îndeplinit toate după cererea ta; am sfinţit templul pe care l-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci şi vor fi ochii şi inima Mea acolo în toate zilele.

[10] " Dacă tu te vei purta înaintea feţei Mele, cum s-a purtat tatăl tău David, cu inimă curată şi cu dreptate, împlinind tot ce Eu ţi-am poruncit, şi vei păzi rânduielile şi legile Mele,

[11] Atunci voi întări tronul regatului tău peste Israel în veci, precum i-am grăit lui David, tatăl tău, zicând: Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe tronul lui Israel.

[12] Iar dacă voi şi fiii voştri vă veţi depărta de la Mine şi nu veţi păzi poruncile Mele şi rânduielile Mele pe care Eu vi le-am dat şi vă veţi duce şi veţi sluji şi vă veţi închina la alţi dumnezei,

[13] Atunci Eu voi stârpi pe Israel de pe faţa pământului pe care i l-am dat, iar templul pe care l-am sfinţit în numele Meu îl voi lepăda de la faţa Mea şi Israel va fi de pomină şi de râs între toate popoarele.

[14] Şi de acest templu înalt, oricine va trece pe lângă el se va îngrozi şi va fluiera şi va zice: Pentru ce Domnul a făcut aşa cu acest pământ şi cu acest templu?

[15] " Şi se va zice: Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, Care a scos pe părinţii lor din pământul Egiptului, din casa robiei şi au primit în schimb alţi dumnezei şi s-au închinat lor şi au slujit lor; pentru aceasta a adus Domnul peste ei toată această nenorocire"".

[16] " După trecerea celor douăzeci de ani în care Solomon a zidit templul Domnului şi casa regelui,

[17] Pentru care Hiram, regele Tirului, a dat lui Solomon lemn de cedru, lemn de chiparos şi aur după cerinţa lui, regele Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi din pământul Galileii.

[18] Şi a plecat Hiram din Tir şi s-a dus în Galileea ca să vadă cetăţile dăruite de Solomon şi nu i-au plăcut.

[19] " Şi a zis: ""Ce sunt, fratele meu, cetăţile acestea care mi le-ai dat?"" Şi le-a numit pământul Cabul, cum se numesc ele până în ziua de astăzi.

[20] " Şi Hiram trimisese regelui Solomon o sută de talanţi de aur.

[21] Iată hotărârea pentru darea pe care a pus-o regele Solomon, ca să zidească templul Domnului, casa lui, Milo, zidul Ierusalimului, Haţorul, Meghido şi Ghezerul;

[22] Căci Faraon, regele Egiptului, venise şi luase Ghezerul şi-l arsese cu foc şi pe Canaaneii care locuiau în cetate îi ucisese, şi-l dăduse de zestre fiicei sale, femeii lui Solomon.

[23] Şi a zidit Solomon cetăţile Ghezer, Bet-Horonul de Jos,

[24] Baalat şi Tadmorul din pustiu,

[25] Şi toate cetăţile grânare, care le-a avut Solomon şi cetăţile pentru carele de război, cetăţile pentru călăreţi şi tot ce a vrut Solomon să zidească în Ierusalim, în Liban şi în pământul stăpânirii sale.

[26] Pe tot poporul care a rămas de la Amorei, Hetei, Ferezei, Canaanei, Hevei, Iebusei şi Gherghesei, care nu erau dintre fiii lui Israel,

2 Samuel — Chapters