[1] Atunci S-a pogorât Duhul Domnului în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul Zahariei, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levit dintre fiii lui Asaf
[2] " Şi acesta a zis: ""Ascultaţi toţi ai lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi tu rege Iosafat! Aşa zice Domnul către voi: Să nu vă temeţi, nici să vă spăimântaţi de mulţimea aceasta mare, căci războiul nu este al vostru, ci al lui Dumnezeu.
[3] " Mâine să plecaţi împotriva lor; iată ei urcă coasta ţiţ şi aveţi să-i găsiţi în capătul văii din faţa pustiei Ieruel.
[4] " Nu voi aveţi să vă luptaţi de astă dată; dar înşiraţi-vă, staţi şi priviţi izbăvirea Domnului, pe care o va trimite El vouă. Iuda şi Ierusalime! Să nu vă temeţi, nici să vă spăimântaţi! Să le ieşiţi mâine înainte şi Domnul va fi cu voi!""
[5] " Atunci s-a plecat Iosafat cu faţa la pământ, de asemenea şi toţi Iudeii şi locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, ca să se închine Domnului.
[6] Apoi. s-au sculat leviţii dintre fiii lui Cahat şi dintre fiii lui Core, ca să laude pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu glas foarte tare.
[7] " Şi s-au sculat ei de dimineaţă tare şi au ieşit să se ducă în pustiul Tecoa; pe când ieşeau ei, a stat Iosafat şi a zis: ""Ascultaţi-mă Iudeilor, voi, locuitori ai Ierusalimului! Aveţi încredere în Domnul Dumnezeul vostru şi fiţi tari! Aveţi încredere în proorocii Lui şi veţi izbuti cu bine!""
[8] "" Apoi s-a sfătuit el cu poporul şi a rânduit cântăreţi care să cânte Domnului, ca, ieşind aceştia în podoabe sfinte înaintea celor înarmaţi, să preamărească şi să zică: ""Slăviţi pe Domnul, că în veac este mila Lui!""
[9] " Dar când au început ei să scoată strigăte de laudă şi să preamărească, Domnul a stârnit neînţelegeri între Amoniţi şi Moabiţi şi între locuitorii muntelui Seir, care veniseră în Iuda, şi au fost bătuţi;
[10] Căci s-au sculat Amoniţii şi Moabiţii împotriva locuitorilor muntelui Seir, bătându-i şi stârpindu-i; iar când au sfârşit cu locuitorii din Seir, atunci au început să se ucidă şi ei unul pe altul.
[11] Şi când cei din Iuda au ajuns pe dealul de unde se vedea pustiul şi s-au uitat la acea mulţime de lume, iată toţi erau stârvuri căzute pe pământ şi nici unul nu era teafăr.
[12] Atunci a venit Iosafat şi poporul lui ca să adune prada; şi au găsit la ei multe bogăţii, haine şi lucruri scumpe şi au adunat atâta cât nu puteau să ducă. Trei zile au adunat, atât de multă pradă au aflat.
[13] Iar în ziua a patra s-au adunat la Emec Beraca, fiindcă acolo binecuvântaseră ei pe Domnul. Pentru aceasta se şi cheamă locul acela Valea Binecuvântării până în ziua de azi.
[14] Apoi toţi bărbaţii din Iuda şi din Ierusalim şi cu Iosafat în fruntea lor s-au întors foarte voioşi la Ierusalim, pentru că Domnul le dăduse biruinţă asupra vrăjmaşilor lor.
[15] Şi au venit în Ierusalim la templul Domnului, cu chitare, cu harfe şi cu trâmbiţe.
[16] Şi frica lui Dumnezeu a cuprins pe toate regatele pământului, când au auzit că Însuşi Domnul a luptat împotriva vrăjmaşilor lui Israel.
[17] După aceea domnia lui Iosafat a fost în linişte, pentru că Dumnezeu i-a dat odihnă din toate părţile.
[18] Aşa a domnit Iosafat peste Iuda. Când s-a făcut rege, el era de treizeci şi cinci de ani şi douăzeci şi cinci de ani a domnit în Ierusalim. Pe mama lui o chema Azuba, fiica lui Şilhi.
[19] El a ţinut drumul lui Asa, tatăl său şi nu s-a dat în lături de loc, făcând tot fapte ce erau plăcute în ochii Domnului.
[20] Numai înălţimile n-au fost de tot îndepărtate şi nici poporul nu se îndreptase încă cu tărie către Dumnezeul părinţilor lor.
[21] Celelalte fapte ale lui Iosafat, de la cele dintâi până la cele din urmă, se află scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, şi sunt trecute şi în cartea regilor lui Israel.
[22] Apoi Iosafat, regele lui Iuda, a intrat în legătură cu Ohozia, regele lui Israel, care petrecea în fărădelegi,
[23] Şi s-a întovărăşit cu el, ca să facă corăbii, spre a fi trimise la Tarsis; şi corăbiile le-au făcut ei la Eţion-Gheber.
[24] " Atunci a proorocit Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, o proorocie asupra lui Iosafat, zicând: ""Fiindcă tu ai intrat în legătură cu Ohozia, de aceea Domnul ţi-a sfărâmat lucrurile tale"". Şi s-au spart corăbiile şi n-au mai putut să mai meargă la Tarsis.
[25] " Iosafat a răposat cu părinţii săi şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui, în cetatea lui David. Iar în locul lui s-a făcut rege Ioram, fiul său.
[26] El avea ca fraţi pe fiii lui Iosafat, adică pe Azaria, pe Iehiel, pe Zaharia, pe Azaria, pe Micael şi pe Şefatia. Toţi erau fiii lui Iosafat, regele Iudei.
[27] Acestora tatăl lor le făcuse daruri mari de argint, de aur şi de lucruri preţioase, dimpreună cu cetăţile întărite, care erau în Iuda, iar domnia a dat-o lui Ioram, pentru că el era fiul lui cel întâi-născut.
[28] Însă Ioram, dacă a luat domnia tatălui său şi s-a întărit, a ucis pe toţi fraţii lui cu sabia, de asemenea şi pe unii dintre căpeteniile lui Israel.
[29] Ioram era de treizeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit opt ani în Ierusalim.
[30] Dar el a umblat pe drumul regilor lui Israel, după cum făcuse şi casa lui Ahab, pentru că el avea de femeie chiar pe o fiică a lui Ahab; şi a făcut lucruri care nu erau plăcute în ochii Domnului.
[31] Totuşi Domnul, pentru legământul pe care-l făcuse cu David, n-a vrut să piardă de tot casa lui David, căci îi făgăduise să-i dea lui şi fiilor lui un sfeşnic luminos în toate timpurile.
[32] În zilele lui s-a rupt Edomul de sub stăpânirea lui Iuda şi şi-au pus pentru ei rege osebit.
[33] Atunci a plecat Ioram împotriva lor cu mai-marii oştirii lui şi cu toate carele de război, care le avea; şi, sculându-se noaptea, a bătut pe toţi Edomiţii care-l împresuraseră şi pe toate căpeteniile carelor acelora; şi poporul s-a întors repede la taberele lor.
[34] Edomul a rămas tot rupt de sub stăpânirea lui Iuda până în ziua de astăzi. Tot în acel timp s-a mai rupt de sub stăpânirea lui Iuda şi Libna, pentru că el a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.