Skip to content
Opens in a new window

[1] Din urmaşii lui Gherşom a chemat pe căpetenia Ioil şi pe fraţii lui, o sută treizeci de oameni;

[2] Din urmaşii lui Eliţafan a chemat pe căpetenia Şemaia şi pe fraţii lui, două sute de oameni;

[3] Din urmaşii lui Hebron a chemat pe căpetenia Eliel şi pe fraţii lui, optzeci de oameni;

[4] Din urmaşii lui Uziel a chemat pe căpetenia Aminadab şi pe fraţii lui, o sută douăzeci de oameni.

[5] Apoi a chemat David pe preoţii Ţadoc şi Abiatar şi pe leviţii Uriel, Asaia, Ioil, Şemaia, Eliel şi Aminadab,

[6] " Şi le-a zis: ""Voi, căpeteniile familiilor levite, sfinţiţi-vă voi şi fraţii voştri şi aduceţi chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care l-am pregătit eu pentru el.

[7] "" Deoarece înainte n-aţi făcut voi aceasta, Domnul Dumnezeul nostru ne-a lovit, pentru că nu L-am căutat cum se cuvine"".

[8] " Atunci s-au sfinţit preoţii şi leviţii, ca să aducă chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel.

[9] Şi au adus fiii leviţilor chivotul Domnului, cum poruncise Moise după cuvântul Domnului, pe pârghii; pe umeri, iar nu cu căruţa.

[10] Apoi a poruncit David căpeteniilor leviţilor să pună pe fraţii lor cântăreţi cu instrumente muzicale, cu psaltirioane, ca să vestească cu glas tare de bucurie.

[11] Aceştia au pus pe leviţii: Heman, fiul lui Ioil, iar din fraţii lui, pe Asaf, fiul lui Berechia. Din urmaşii lui Merari, fraţii lor, au pus pe Etan, fiul lui Cuşaia.

[12] Iar pe fraţii lor din a doua spiţă: Zaharia, fiul lui Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom şi Ieiel, i-au pus portari.

[13] Heman, Asaf şi Etan cântau puternic din ţimbale de aramă;

[14] Zaharia, Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia şi Benaia cântau din psaltirioanele cu sunete subţiri.

[15] Matitia însă, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom, Ieiel şi Azazia făceau începutul cu harpele cu câte opt coarde.

[16] Iar Chenaia, căpetenia leviţilor, era dascăl de cântări, pentru că era iscusit în acestea.

[17] Berechia şi Elcana erau uşieri la chivot.

[18] Preoţii Şebania, Iosafat, Natanael, Amasai, Zaharia, Benaia şi Eliezer trâmbiţau din trâmbiţe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom şi Iehia erau uşieri la chivot.

[19] Astfel s-au dus David cu bătrânii lui Israel şi căpeteniile cele peste mii să aducă chivotul Domnului din casa lui Obed-Edom cu veselie.

[20] Şi după ce a ajutat Dumnezeu leviţilor să aducă chivotul Domnului, atunci au junghiat pentru jertfe şapte viţei şi şapte berbeci.

[21] David era îmbrăcat cu veşminte de vison, asemenea erau îmbrăcaţi şi toţi leviţii care aduceau chivotul şi cântăreţii şi Chenania, căpetenia muzicanţilor şi cântărelilor. David însă mai avea pe el şi un efod de in.

[22] Aşa tot Israelul a adus chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de corn, de trâmbiţe, de ţimbale şi de harpe.

[23] Când chivotul legământului Domnului a intrat în cetatea lui David, Micol, fata lui Saul, privea de la fereastră şi, văzând pe regele David jucând şi veselindu-se, l-a dispreţuit în inima sa.

[24] Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu şi l-au aşezat în mijlocul cortului pe care-l făcuse David pentru el şi au înălţat lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe de pace.

[25] După ce David a isprăvit de adus arderile de tot şi jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului,

[26] Şi a împărţit tuturor Israeliţilor, femei şi bărbaţi, câte o pâine şi câte o bucăţică de carne şi câte o turtă de struguri.

[27] Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi, ca să preaslăvească, să mulţumească şi să preaînalţe pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi anume:

[28] Pe Asaf, căpetenie; al doilea după el a pus pe Zaharia; apoi urmau Uziel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel cu psaltirioane şi harpe, iar Asaf cânta din ţimbale.

[29] A pus de asemenea pe preoţii Benaia şi Oziel să sune necontenit din trâmbiţe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.

[30] În această zi David, pentru întâia oară, a dat, prin Asaf şi fraţii lui, următorul psalm de laudă Domnului:

[31] " ""Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui!

[32] " Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Spuneţi toate minunile Lui!

[33] Lăudaţi-vă cu numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe El!

[34] Alergaţi la Domnul şi la ajutorul Lui; căutaţi pururea faţa Lui!

[35] Neamul lui Israel, sluga Lui, fiii lui Iacov, aleşii Lui,

[36] Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, de semnele Lui şi de judecăţile gurii Lui!

[37] Căci El este Domnul Dumnezeul nostru şi dreptatea Lui este peste tot pământul.

[38] Aduceţi-vă aminte de aşezământul Lui, de făgăduinţa dată pentru mii de neamuri.

[39] De legământul făcut cu Avraam şi de jurământul Său către Isaac,

[40] Jurământ pus ca o lege pentru Iacov, şi ca un legământ veşnic pentru Israel,

[41] Zicând: ţie-ţi voi da pământul Canaan, ca partea voastră de moştenire.

[42] Ei atunci erau puţini la număr şi neînsemnaţi, şi străini în ţara aceasta.

[43] Şi treceau de la popor la popor şi dintr-o împărăţie la altă împărăţie.

[44] Dar El n-a lăsat pe nimeni să-i apese, şi a pedepsit regi pentru ei, zicând:

[45] Nu vă atingeţi de unşii Mei şi proorocilor Mei să nu le faceţi rău.

[46] Cântaţi Domnului tot pământul, binevestiţi din zi în zi izbăvirea Lui!

[47] Vestiri păgânilor slava Lui, spuneţi la toate popoarele minunile Lui!

[48] Că mare este Domnul şi vrednic de laudă şi mai înfricoşat decât toţi dumnezeii.

[49] Că toţi dumnezeii păgânilor sunt nimic, iar Domnul a făcut cerurile.

[50] Înaintea Lui este strălucire şi măreţie, putere şi bucurie în locaşul Lui cel sfânt.

[51] Daţi Domnului, neamuri păgâne, daţi Domnului slavă şi cinste!

[52] Daţi Domnului slavă pentru numele Lui; aduceţi-vă darul, mergeţi înaintea feţei Lui, închinaţi-vă Domnului în podoabele sfinţeniei Lui!

[53] Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea şi nu se va clătina.

[54] Să se bucure cerurile şi să prăznuiască pământul, iar printre popoare să se spună: Domnul este Împărat!

[55] Să se zguduie marea şi toate cele din ea; câmpia şi toate cele de pe ea să se veselească!

1 Cronici — Chapters