[1] A mai făcut zece ligheane şi le-a aşezat cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă, ca să se spele în ele cele pregătite pentru arderile de tot; marea însă era pentru preoţi, ca să se spele în ea.
[2] De asemenea a făcut zece sfeşnice de aur, cum trebuia să fie, şi le-a pus în templul Domnului, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă.
[3] A făcut încă zece mese şi le-a pus în templul Domnului, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă; şi a făcut o sută de vase de aur.
[4] A făcut apoi curtea preoţilor şi curtea cea mare; la curţi a făcut porţi şi porţile le-a ferecat cu aramă.
[5] Marea a pus-o în partea dreaptă, spre miazăzi-răsărit.
[6] După aceea Hiram a făcut ligheane şi lopeţi, castroane, cădelniţe şi toate vasele pentru jertfe. Şi a sfârşit Hiram lucrările pe care le-a făcut lui Solomon pentru templul lui Dumnezeu:
[7] Cei doi stâlpi cu cele două coroane de pe vârfurile stâlpilor, şi două reţele pentru acoperit cele două coroane, care erau pe capetele stâlpilor;
[8] Patru sute de rodii a pus pe reţele, câte două rânduri de rodii pentru fiecare reţea, care acoperea cele două coroane de pe vârful stâlpilor.
[9] A făcut postamente şi pe postamente ligheane de spălat;
[10] O mare şi sub ea doisprezece boi;
[11] Ligheane, lopeţi, furculiţe şi toate celelalte lucruri le-a făcut meşterul Hiram regelui Solomon, pentru templul Domnului, din aramă lustruită.
[12] Acestea le-a turnat regele în preajma Iordanului, într-un pământ cleios, între Sucot şi Ţereda (Ţartan).
[13] Toate lucrurile acestea le-a făcut Solomon în aşa de mare număr, încât nu se mai ştia greutatea aramei.
[14] De asemenea a făcut Solomon toate lucrurile pentru templul Domnului, jertfelnicul cel de aur şi mesele pentru pâinile punerii înainte;