[1] La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
[2] El era la început cu Dumnezeu.
[3] Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El.
[4] În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
[5] Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n'a biruit -o.
[6] A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
[7] El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentruca toţi să creadă prin el.
[8] Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
[9] Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
[10] El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L -a cunoscut.
[11] A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
[12] Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
[13] născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
[14] Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
[15] Ioan a mărturisit despre El, cînd a strigat:,,El este Acela despre care ziceam eu:,Celce vine după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine`. -
[16] Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;
[17] căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
[18] Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``
[19] Iată mărturisirea făcută de Ioan, cînd Iudeii au trimes din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să -l întrebe:,,Tu cine eşti?``
[20] El a mărturisit şi n'a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
[21] Şi ei l-au întrebat:,,Dar cine eşti? Eşti Ilie?`` Şi el a zis:,,Nu sînt!``,,Eşti proorocul?`` Şi el a răspuns:,,Nu!``
[22] Atunci i-au zis:,,Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre tine însuţi?``
[23] ,,Eu``, a zis el,,,sînt glasul celuice strigă în pustie:,Neteziţi calea Domnului`, cum a zis proorocul Isaia.``
[24] Trimeşii erau din partea Fariseilor.
[25] Ei i-au mai pus următoarea întrebare:,,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?``
[26] Drept răspuns, Ioan le -a zis:,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu -L cunoaşteţi.
[27] El este Acela care vine după mine, -şi care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să -I desleg cureaua încălţămintelor Lui.``
[28] Aceste lucruri s'au petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
[29] A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis:,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
[30] El este Acela despre care ziceam:,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
[31] Eu nu -L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.``
[32] Ioan a făcut următoarea mărturisire:,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
[33] Eu nu -L cunoşteam; dar Celce m'a trimes să botez cu apă, mi -a zis:,Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.`
[34] Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.``
[35] A doua zi, Ioan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui.
[36] Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis:,,Iată Mielul lui Dumnezeu!``
[37] Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.
[38] Isus S'a întors; şi, cînd i -a văzut că merg după El, le -a zis:,,Ce căutaţi?`` Ei I-au răspuns:,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează:,,Învăţătorule), unde locuieşti?``
[39] ,,Veniţi de vedeţi``, le -a zis El. S'au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pela ceasul al zecelea.
[40] Unul din cei doi, cari auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
[41] El, cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, şi i -a zis:,,Noi am găsit pe Mesia`` (care, tîlmăcit însemnează Hristos).
[42] Şi l -a adus la Isus. Isus l -a privit, şi i -a zis:,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa``, (care, tîlmăcit, însemnează Petru).
[43] A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, şi a găsit pe Filip. Şi i -a zis:,,Vino după Mine.``
[44] Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
[45] Filip a găsit pe Natanael, şi i -a zis:,,Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
[46] Natanael i -a zis:,,Poate ieşi ceva bun din Nazaret?``,,Vino şi vezi!`` i -a răspuns Filip.
[47] Isus a văzut pe Natanael venind la El, şi a zis despre el:,,Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.``
[48] ,,De unde mă cunoşti?`` I -a zis Natanael. Drept răspuns Isus i -a zis:,,Te-am văzut mai înainte ca să te chieme Filip, cînd erai supt smochin.``
[49] Natanael I -a răspuns:,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!``
[50] Drept răspuns, Isus i -a zis:,,Pentrucă ţi-am spus că te-am văzut supt smochin, crezi? Lucruri mai mari decît acestea vei vedea.``
[51] Apoi i -a zis:,,Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului.``