[1] Apoi am privit şi, iată, o uşă era deschisă în cer. Iar glasul cel dintâi, pe care îl auzisem ca pe o trâmbiţă când vorbea cu mine, mi-a spus: „Urcă aici şi îţi voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea”.
[2] Deodată am fost în duh şi, iată, era un tron în cer, iar pe tron şedea Cineva.
[3] Iar Cel care şedea semăna la înfăţişare cu piatra de jasp şi de sardiu, iar în jurul tronului era un curcubeu cu înfăţişarea smaraldului.
[4] Şi în jurul tronului erau alte douăzeci şi patru de tronuri, iar pe ele şedeau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe şi având pe capetele lor cununi de aur.
[5] Iar din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete, iar înaintea tronului ardeau şapte făclii de foc, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu.
[6] Şi în faţa tronului era ceva ce semăna cu o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc şi în jurul tronului, erau patru fiinţe acoperite cu ochi în faţă şi în spate.
[7] Prima fiinţă era ca un leu, a doua fiinţă era ca un viţel, a treia fiinţă avea faţa ca de om, iar a patra fiinţă era ca un vultur zburând.
[8] Fiecare din cele patru fiinţe avea câte şase aripi şi erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ele strigau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel care era, care este şi care vine”.
[9] De câte ori fiinţele dădeau slavă şi cinste şi mulţumire Celui aşezat pe tron, Celui Viu în vecii vecilor,
[10] cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea celui aşezat pe tron şi i se închinau Celui Viu în vecii vecilor şi îşi aruncau cununile înaintea tronului spunând:
[11] Vrednic eşti Tu, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voinţa ta erau şi au fost create.