[1] Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, fiindcă primul cer şi primul pământ trecuseră, iar marea nu mai era.
[2] Şi am văzut cetatea cea sfântă coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
[3] Şi am auzit un glas puternic din tron zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este printre oameni şi El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele lui şi însuşi Dumnezeu va fi împreună cu ei, va fi Dumnezeul lor.
[4] Şi El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere, fiindcă lucrurile dintâi au trecut.”
[5] Şi a spus Cel aşezat pe tron: „Iată, Eu înnoiesc totul!” Şi a mai zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt adevărate şi vrednice de crezare!”
[6] Şi mi-a spus: „S-au împlinit! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează Eu îi voi da în dar din izvorul apei vieţii.
[7] Cel ce învinge va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu, iar el îmi va fi fiu.
[8] Cât despre cei fricoşi, necredincioşi, întinaţi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, idolatri şi toţi cei mincinoşi, partea lor este în lacul aprins cu foc şi pucioasă.”
[9] Şi a venit unul din cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu ultimele şapte plăgi şi mi-a vorbit: „Vino, îţi voi arăta Mireasa, Soţia Mielului!”
[10] Şi m-a dus în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer de la Dumnezeu.
[11] Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei este asemănătoare cu aceea a unei pietre de mare preţ, a unei pietre de jasp cristalin.
[12] Ea avea un zid mare şi înalt, douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi nume înscrise, numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israel.
[13] La răsărit erau trei porţi, la miazănoapte, trei porţi, la miazăzi, trei porţi, iar la apus, trei porţi.
[14] Zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie, iar pe ele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
[15] Iar îngerul care vorbea cu mine avea ca măsură o trestie de aur ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
[16] Cetatea avea patru colţuri, iar lungimea ei era tot atât cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lăţimea şi înălţimea ei erau la fel.
[17] Şi i-a măsurat şi zidul: o sută patru zeci şi patru de coţi, măsură omenească pe care o folosea îngerul.
[18] Zidul ei este din jasp, iar cetatea era de aur curat, asemenea sticlei curate.
[19] Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre preţioase: prima temelie este de jasp, a doua de safir, a treia de calcedonie, a patra de smarald,
[20] a cincea de onix, a şasea de sardiu, a şaptea de crisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de crisopraz, a unsprezecea de turcoază, a douăsprezecea de ametist.
[21] Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare şi piaţa cetăţii este din aur curat ca de sticlă străvezie.
[22] Şi nu am văzut nici un templu în ea, pentru că templul ei este Domnul Dumnezeu, Atotputernicul, şi Mielul.
[23] Iar cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună ca să o lumineze, fiindcă slava lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul.
[24] Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îşi vor aduce în ea măreţia lor.
[25] Porţile ei nu se vor închide ziua niciodată şi acolo nu va fi noapte.
[26] Şi în ea vor fi aduse măreţia şi cinstea neamurilor.
[27] În ea nu va intra nimic întinat, nici cel care săvârşeşte nelegiuiri şi nici cel mincinos, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.