Skip to content
Opens in a new window

[1] Atunci se va ierta întregii obşti a fiilor lui Israel şi străinului care trăieşte între ei, pentru că tot poporul a făcut aceasta din neştiinţă.

[2] Dacă vreun suflet a greşit din neştiinţă, să aducă o capră de un an jertfă pentru păcat

[3] Şi se va ruga preotul pentru sufletul care a făcut păcat din neştiinţă înaintea Domnului şi va afla milă şi i se va ierta.

[4] Şi pentru băştinaşul din Israel şi pentru străinul care trăieşte între voi, o singură lege să fie când cineva va păcătui din neştiinţă.

[5] Iar dacă cineva dintre băştinaşi sau dintre străini va face ceva din îndrăzneală, acela huleşte pe Domnul şi sufletul lui se va stârpi din poporul său,

[6] " Căci a dispreţuit cuvântul Domnului şi a călcat poruncile Lui; să se stârpească sufletul acela şi păcatul lui va fi asupra lui"".

[7] " Când se aflau fiii lui Israel în pustiu, au găsit un om adunând lemne în ziua odihnei;

[8] Şi cei ce l-au găsit adunând lemne în ziua odihnei l-au adus la Moise şi Aaron şi la toată obştea fiilor lui Israel;

[9] Şi l-au pus sub pază, pentru că nu era încă hotărât ce să facă cu el.

[10] " Atunci a zis Domnul către Moise: ""Omul acesta să moară; să fie ucis cu pietre de către toată obştea fiilor lui Israel, afară din tabără!""

[11] " L-au scos deci toată obştea fiilor lui Israel afară din tabără şi l-au ucis cu pietre toată obştea, afară din tabără, cum poruncise Domnul lui Moise.

[12] Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:

[13] " ""Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune să-şi facă ciucuri la poalele hainelor lor, din neam în neam, şi pe deasupra ciucurilor de la poalele hainelor lor să pună un şiret de mătase violetă.

[14] " Ciucurii aceştia să fie ca, uitându-vă la ei, să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului şi să le împliniţi şi să nu umblaţi după inima voastră şi după ochii voştri care vă îndeamnă la desfrânare;

[15] Ca să vă aduceţi aminte şi să pliniţi toate poruncile Mele şi să fiţi sfinţi înaintea Dumnezeului vostru.

[16] " Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am scos din pământul Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru"".

[17] " Atunci Core, fiul lui Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan şi cu Abiron, fiii lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminţia lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moise,

[18] Împreună cu două sute cincizeci de bărbaţi, căpetenii ale obştii fiilor lui Israel, oameni însemnaţi, care erau chemaţi la adunare.

[19] " Adunându-se aceştia împotriva lui Moise şi Aaron, le-au zis: ""Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului!""

[20] " Auzind acestea, Moise a căzut cu faţa la pământ

[21] " Şi a grăit lui Core şi tuturor părtaşilor lui şi le-a zis: ""Mâine va arăta Domnul cine este al Lui şi cine este sfânt, ca să şi-L apropie; şi pe cine va alege El, pe acela îl va şi apropia la Sine.

[22] " Iată ce să faceţi: Core şi toţi părtaşii tăi să vă luaţi cădelniţe

[23] Şi mâine să puneţi în acestea foc şi să turnaţi în ele tămâie înaintea Domnului, şi pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!

[24] " Apoi a zis iarăşi Moise către Core: ""Ascultaţi, fii ai lui Levi:

[25] " Oare e puţin lucru pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obştea lui Israel şi v-a apropiat la Sine ca să faceţi slujbe la cortul Domnului şi să staţi înaintea obştii Domnului, slujind pentru ea?

[26] El te-a apropiat pe tine şi cu tine pe toţi fraţii tăi, fiii lui Levi. Alergaţi acum şi după preoţie?

[27] " Aşadar tu şi toată obştea ta, v-aţi adunat împotriva Domnului. Ce este Aaron, de cârtiţi împotriva lui?""

Levitic — Chapters