[1] O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a schimbat faţa; pietrele nestemate vărsate au fost la colţul tuturor uliţelor!
[2] Feciorii Sionului, cei mai de seamă altădată, cântăriţi cu aur, cum au ajuns să fie socotiţi ca vasele de lut, lucru de mână de olar!
[3] Chiar şi şacalii îşi dau sânul, ca puii lor să sugă, dar fiica poporului meu ajuns-a crudă, ca struţii în pustiu.
[4] Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.
[5] Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe uliţe; cei care au fost crescuţi în purpură stau trântiţi în gunoi.
[6] Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbuşită într-o clipă, nu de mână omenească.
[7] Căpeteniile ei erau mai strălucitoare decât zăpada, mai albe decât laptele; trupul lor era mai roşu decât mărgeanul, ca safirul era înfăţişarea lor.
[8] Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe uliţe nu-i poţi cunoaşte; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o aşchie de lemn.
[9] Mai fericiţi au fost cei care au căzut de sabie, decât cei morţi de foame, care se prăpădesc încet, doborâţi de lipsa roadelor de pe câmp.
[10] Femeile, deşi miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
[11] Sfârşit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; şi în Sion a aprins un fac care l-a mistuit.
[12] Nici n-ar fi putut să creadă regii pământului şi toţi locuitorii lumii că vrăjmaşul şi apăsătorul ar putea să intre pe porţile Ierusalimului!
[13] Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeţilor (mincinoşi) şi a fărădelegilor preoţilor, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepţi.
[14] Pe uliţe rătăceau pătaţi de sânge, şi nimeni nu se atingea de hainele lor.
[15] " ""Păziţi-vă! Un necurat!"" Striga lumea după ei. ""Fugiţi, la o parte, nu-i atingeţi!"" Şi dacă mai voiesc să rătăcească undeva - se zicea printre neamuri - n-ar trebui să rămână aici!
[16] " Faţa plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoţi nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
[17] Şi ochii noştri se sting de supărare, aşteptând zadarnic un ajutor! Din turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al cărui ajutor nu vine.
[18] Şi pândeau paşii noştri ca să nu umblăm prin pieţele noastre. Sfârşitul nostru se apropia, sosise!
[19] Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii de pe cer; umblau după noi prin munţi, ne pândeau în pustiu.
[20] " Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor - acela despre care noi ziceam: ""La umbra lui vom vieţui printre popoare"".
[21] " Bucură-te şi te veseleşte, fiica Edomului, tu care locuieşti în pământul Uţ; şi la tine va veni cupa; vei bea şi te vei lăsa goală.
[22] Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârşit; la fel robia. Dar ţie îţi cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, şi dă pe faţă fărădelegile tale!