Skip to content
Opens in a new window

[1] Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui.

[2] El m-a purtat şi m-a dus în întuneric şi în beznă.

[3] Da, împotriva mea întoarce şi iar întoarce în toată vremea mâna Sa.

[4] Mistuit-a trupul meu şi pielea mea, zdrobit-a oasele mele;

[5] A ridicat zid împotriva mea şi m-a înconjurat de venin şi de zbucium,

[6] Mutându-mă în împărăţia morii, ca pe morţii cei din veac.

[7] M-a împrejmuit cu zid şi n-am pe unde să ies, îngreuiat-a lanţurile mele;

[8] Chiar când strig şi răcnesc, rugăciunea mea nu se aude;

[9] El a astupat cărările mele cu piatră şi a întortochiat potecile mele.

[10] El a ajuns pentru mine ca un urs la pândă, ca un leu în ascunzătoare.

[11] Rătăcit-a căile mele, m-a sfâşiat şi m-a pustiit;

[12] A încordat arcul Său şi m-a aşezat ca ţintă săgeţii Sale,

[13] Trimiţând în rărunchii mei pe fiii tolbei Sale.

[14] Făcutu-m-am de râs faţă de poporul meu, cântecul lor de batjocură în fiecare zi.

[15] El m-a săturat de amărăciuni, adăpatu-m-a cu pelin.

[16] A zdrobit de piatră dinţii mei şi m-a afundat în cenuşă.

[17] Tu ai răpit pacea sufletului meu, uitat-am fericirea

[18] " ţi am zis: ""S-a dus puterea vieţii mele şi nădejdea mea în Domnul"".

[19] " Adu-ţi aminte de nevoia şi necazul meu, de pelin şi otravă!

[20] Să-ţi aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu.

[21] Aceasta voi pune-o la inimă, de aceea voi nădăjdui:

[22] Milele Domnului nu s-au sfârşit, milostivirile Lui nu încetează.

[23] În fiecare dimineaţă sunt altele, credincioşia Ta este mare!

[24] " ""Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nădăjdui în El"".

[25] " Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl caută.

[26] Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

[27] Bine este omului să poarte un jug din tinereţile lui.

[28] Să stea la o parte în tăcere, dacă Domnul îi dă poruncă!

[29] Să atingă pulberea cu buzele lui; poate mai este nădejde!

[30] Să dea obrazul lui spre lovire şi să se sature de ocară!

[31] Căci Domnul nu aruncă pe oameni pentru totdeauna;

[32] Ci El pedepseşte şi are milă după mulţimea milelor Lui.

[33] Că nu de bună voie umileşte şi pedepseşte pe fiii oamenilor.

[34] Când călcăm în picioare pe toţi robii pământului,

[35] Când călcăm dreptatea omului înaintea feţei Celui Preaînalt,

[36] Când nu dăm dreptate cuiva în pricina lui, oare Stăpânul a toate nu vede?

[37] Cine este Cel ce a grăit şi s-a făcut, fără numai Domnul, Care a poruncit?

[38] Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele şi răul?

[39] De ce suspină omul toată viaţa, fiecare pentru păcatul lui?

[40] Să cercetăm căile noastre, luând aminte şi întorcându-ne la Domnul!

[41] Să ridicăm inimile şi mâinile noastre la Domnul din cer!

[42] Noi am păcătuit şi ne-am răzvrătit şi Tu ne-ai iertat.

[43] Tu Te-ai învesmântat cu mânie şi ne-ai urmărit; Tu ai ucis fără milă;

[44] Tu Te-ai ascuns în nori, ca să nu străbată rugăciunea la Tine;

[45] Tu ai făcut din mine o măturătură şi un gunoi, în mijlocul popoarelor.

[46] Toţi duşmanii noştri au deschis gura împotriva noastră;

[47] De spaimă şi de groapă am avut parte, de pustiire şi de ruină.

[48] Şuvoaie de apă lăcrimează ochiul meu, din pricina prăpădului fiicei poporului meu.

[49] Ochiul meu varsă lacrimi fără încetare, căci nu este uşurare,

[50] Până să se uite în jos şi să privească Domnul din ceruri.

[51] Ochiul meu mă doare din pricina fiicelor cetăţii mele.

[52] Ca pe o pasăre m-au vânat fără cuvânt vrăjmaşii mei,

[53] Au vrut să nimicească în groapă viaţa mea, şi au aruncat cu pietre în mine.

[54] " Ape năvăleau peste capul meu şi cugetam: ""Sunt pierdut!""

[55] " Chemat-am numele Tău, Doamne, din groapa cea mai dedesubt.

[56] " Tu ai auzit glasul meu: ""Nu astupa urechea la suspinul şi strigătul meu"".

[57] "" Tu erai aproape în ziua când Te-am strigat şi ai zis: ""Nu-ţi fie frică!""

[58] " O, Doamne, Tu ai judecat pricina mea, Tu ai izbăvit viaţa mea!

[59] Văzut-ai, Doamne, apăsarea mea, ajută-mi şi-mi fă dreptate!

[60] Tu ai văzut toată răzbunarea lor, toate uneltirile lor împotriva mea;

[61] O, Doamne, Tu ai auzit ocările lor, toate chibzuielile lor împotriva mea,

[62] Graiurile potrivnicilor mei şi gândul lor ascuns împotriva mea.

[63] Priveşte: de stau sau de se scoală, eu sunt de râsul lor!

[64] Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor,

[65] Dă-le învârtoşare inimii, blestemul Tău să fie pentru ei!

[66] Urmăreşte-i cu mânie şi nimiceşte-i sub cerurile Tale, Doamne!

Plângeri — Chapters