[1] " Căci Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc pentru Mine şi pentru David, robul Meu"".
[2] " În noaptea aceea s-a întâmplat că a ieşit îngerul Domnului şi a lovit în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii, şi când s-au sculat dimineaţa, iată erau peste tot numai trupuri moarte.
[3] Atunci Senaherib, regele Asiriei, sculându-se, a plecat şi s-a întors şi a locuit în Ninive.
[4] Dar pe când se ruga el în casa lui Nisroc, zeul său, l-au ucis cu sabia fiii săi Adramelec şi Şareţer şi au fugit în pământul Ararat, iar în locul lui s-a făcut rege Asarhadon, fiul lui.
[5] " În zilele acelea s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte şi a venit la el Isaia proorocul, fiul lui Amos, şi i-a zis: ""Aşa grăieşte Domnul: Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoşi, ci vei muri!""
[6] " Atunci s-a întors Iezechia cu faţa la perete şi s-a rugat Domnului,
[7] " Zicând: ""O, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi cu inimă dreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!"" Şi a plâns Iezechia tare.
[8] " Isaia însă nu plecase încă din cetate, când a fost cuvântul Domnului către el şi i-a zis:
[9] " ""Întoarce-te şi spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în templul Domnului;
[10] "" Şi voi mai adăuga la zilele tale cincisprezece ani şi din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta o voi apăra pentru Mine şi pentru David, robul Meu!""
[11] "" Şi a zis Isaia: ""Luaţi o turtă de smochine! Şi au luat o turtă de smochine şi au pus-o pe rană şi s-a însănătoşit Iezechia.
[12] "" Şi a zis către Isaia: ""Care este semnul că Domnul mă va vindeca şi că mă voi duce a treia zi în templul Domnului?""
[13] "" Iar Isaia a zis: ""Iată semn de la Domnul că-şi va împlini Domnul cuvântul pe care l-a rostit: Vrei să treacă umbra la ceasul de soare cu zece linii înainte sau să se dea cu zece linii înapoi?""
[14] "" Iezechia a zis: ""E uşor ca umbra să se mişte cu zece linii înainte. Nu, ci să se dea umbra cu zece linii înapoi"".
[15] " Şi a strigat Isaia proorocul către Domnul şi s-a dat înapoi cu zece linii.
[16] În vremea aceea Merodac Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a trimis scrisoare şi dar lui Iezechia căci auzise că Iezechia a fost bolnav.
[17] Ascultând Iezechia pe trimişi, le-a arătat cămările sale, argintul, aurul, aromatele, mirurile cele scumpe şi toată casa sa de arme şi tot ce se afla în vistieriile sale; şi nu a rămas nici un lucru din casa sa şi din toată stăpânirea sa pe care să nu-l fi arătat lor Iezechia.
[18] " Venind însă Isaia proorocul la regele Iezechia, a zis către el: ""Ce au zis oamenii aceştia şi de unde au venit la tine?"" Iezechia a răspuns: ""Dintr-o ţară depărtată, au venit din Babilon"".
[19] "" Isaia a zis: ""Ce au văzut ei în casa ta?"" Şi Iezechia a zis: ""Tot ce este în casa mea au văzut şi n-a rămas nici un lucru din vistieriile mele pe care să nu-l fi văzut"".
[20] "" Atunci Isaia a zis: ""Ascultă cuvântul Domnului: Iată vor veni zile când vor fi luate toate câte sunt în casa ta şi ce-au adunat părinţii tăi până în ziua aceasta şi vor fi duse la Babilon. Nimic nu va rămâne, zice Domnul.
[21] " Din fiii tăi care vor răsări din tine şi pe care îi vei naşte tu,
[22] " Se vor lua şi vor fi eunuci în palatul regelui Babilonului"".
[23] "" Iezechia a răspuns lui Isaia: ""Bun este cuvântul Domnului pe care l-ai rostit tu!"" Apoi a adăugat: ""Să fie pace şi linişte în zilele mele!""
[24] " Celelalte fapte ale lui Iezechia, luptele lui şi cum că el a făcut iazul şi canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.
[25] Apoi a răposat Iezechia cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Manase, fiul său.
[26] Manase era de doisprezece ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim cincizeci şi cinei de ani. Numele mamei lui era Hefţibah.
[27] Acesta a făcut lucruri netrebnice înaintea Domnului, urmând urâciunile păgânilor pe care-i izgonise Domnul de la faţa fiilor lui Israel.
[28] El a făcut din nou înălţimile pe care le stricase tatăl său Iezechia şi a aşezat jertfelnice pentru Baal; a făcut Aşere, cum făcuse şi Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat la toată oştirea cerească, slujind acesteia.
[29] " Apoi a zidit jertfelnice chiar şi în templul Domnului, de care zisese Domnul: ""În Ierusalim voi pune numele Meu!""
[30] " Şi a făcut jertfelnice la toată oştirea cerului în amândouă curiile templului Domnului;
[31] A trecut pe fiul său prin foc, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea morţilor şi vrăjitori şi a făcut şi alte multe lucruri urâte Domnului, ca să-L mânie.
[32] " După aceea chipul Aşerei pe care îl făcuse l-a aşezat în casa despre care Domnul îi zisese lui David şi lui Solomon, fiul lui: ""În casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, voi pune numele Meu pe vecie;
[33] "" Şi nu voi mai da să calce picior de israelit afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lor, de se vor sili să se poarte potrivit cu toate cele ce Eu le-am poruncit şi cu toată legea care le-a dat-o robul Meu Moise"".
[34] " Dar ei n-au ascultat, ci i-a rătăcit Manase până într-atâta, încât ei s-au purtat mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise de la faţa fiilor lui Israel.
[35] Atunci Domnul a grăit prin prooroci, robii Săi, şi a zis:
[36] " ""Pentru că Manase, regele Iudei, a făcut astfel de urâciuni, mai rele decât tot ce au făcut Amoreii care au fost înainte de el, şi a vârât pe Iuda în păcat cu idolii lui,
[37] " De aceea aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi aduce aşa rău asupra Ierusalimului şi asupra lui Iuda, încât celui ce va auzi îi vor ţiui amândouă urechile;
[38] Şi voi întinde peste Ierusalim frânghia de măsurat a Samariei şi cumpăna casei lui Ahab, şi voi şterge Ierusalimul, aşa cum se şterge un vas şi se pune apoi cu gura în jos;
[39] Şi voi lepăda rămăşita moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, şi vor fi de pradă şi de jaf pentru toţi prietenii lor,
[40] " Pentru că au făcut lucruri netrebnice înaintea ochilor Mei şi M-au mâniat din ziua aceea când părinţii lor au ieşit din Egipt şi până în ziua aceasta"".
[41] " Mai mult încă, Manase, pe lângă păcatul său de a fi dus pe Iuda în ispită, a vărsat şi foarte mult sânge nevinovat, încât a mânjit Ierusalimul de la o margine la alta.
[42] Celelalte ştiri despre Manase şi despre toate câte a făcut el şi despre păcatele lui, în ce anume a păcătuit, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.
[43] Apoi a răposat Manase cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina de lângă casa lui, în grădina lui Uza, iar în locul lui s-a făcut rege Amon, fiul său.
[44] Amon era de douăzeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit doi ani în Ierusalim. Numele mamei lui era Meşulemet, fiica lui Haruţ din Iotba.