Skip to content
Opens in a new window

[1] Apoi a aşezat în templul Domnului leviţi cu chimvale, cu harpe şi cu chitare, după rânduiala lui David şi a lui Gad, văzătorul regelui, şi a lui Natan proorocul, fiindcă de către Domnul se aşezase această rânduială prin proorocii Lui.

[2] Şi stăteau leviţii cu instrumentele de cântare ale lui David şi preoţii cu trâmbiţele.

[3] Şi a poruncit Iezechia să se aducă arderi de tot pe jertfelnic. Şi în timpul când a început arderea de tot, a început şi cântarea pentru Domnul cu trâmbiţele şi cu instrumentele de cântare ale lui David, regele lui Israel.

[4] Şi toată adunarea a făcut rugăciuni, iar cântăreţii au cântat din fluiere, până s-a terminat arderea de tot.

[5] Iar după terminarea arderii de tot, regele şi toţi care se aflau cu el s-au plecat şi s-au închinat.

[6] Iezechia regele şi căpeteniile au zis către leviţi, să slăvească pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale lui Asaf văzătorul, şi ei L-au slăvit cu mare bucurie şi s-au plecat la pământ şi s-au închinat.

[7] " Apoi a început Iezechia a grăi şi a zis: ""Acum v-aţi sfinţit pe voi Domnului; apropiaţi-vă şi aduceţi jertfe şi prinoase de mulţumire în templul Domnului"". Şi a adus toată adunarea jertfe şi prinoase de laudă şi de împăcare, şi cel pe care-l lăsa inima, arderi de tot.

[8] " Numărul vitelor pentru arderile de tot, aduse de cei ce se adunaseră a fost: şaptezeci de boi, o sută de berbeci, două sute de miei. Toate acestea au fost jertfite ca arderi de tot Domnului.

[9] Pentru celelalte jertfe sfinte au fost şase sute de vite mari şi trei mii de vite mărunte.

[10] Însă preoţii au fost puţini şi nu puteau să jupoaie toate arderile de tot; de aceea le-au ajutat şi leviţii, fraţii lor, până ce au terminat lucrul şi până ce s-au sfinţit preoţii; căci leviţii au fost mai silitori la sfinţire decât preoţii.

[11] Afară de aceasta a mai fost o mulţime de arderi de tot cu grăsimi de jertfe de împăcare şi cu turnări de vin la arderi de tot. Aşa s-a aşezat la loc slujba în templul Domnului.

[12] Şi s-a bucurat Iezechia dimpreună cu tot poporul, că Dumnezeu a potrivit aşa pe popor, încât s-a făcut acest lucru, cum nici nu se aşteptase.

[13] Apoi a trimis Iezechia prin toată ţara lui Israel şi a lui Iuda şi a scris scrisori lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la templul Domnului la Ierusalim pentru sărbătorirea Paştilor Domnului Dumnezeului lui Israel.

[14] Căci la sfatul pe care-l ţinuse regele în Ierusalim, împreună cu căpeteniile, chibzuiseră ca să sărbătorească Paştile în luna a doua,

[15] Din pricină că nu le putuse sărbători la timpul lor, pentru că nu erau nici preoţi sfinţiţi în număr de ajuns şi nici poporul nu se strânsese la Ierusalim.

[16] Acest lucru a plăcut regelui şi întregii adunări.

[17] Şi au hotărât să se dea de veste la tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim pentru sărbătorirea Paştilor Domnului Dumnezeului lui Israel, căci demult nu se mai sărbătorise aşa cum este scris.

[18] " Şi s-au dus trimişii cu scrisorile, care erau făcute de rege şi de căpeteniile lui, prin toată ţara lui Israel şi a lui Iuda şi, după porunca regelui, le spuneau: ""Fii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Israel, şi Se va întoarce şi El la cei rămaşi dintre voi, care aţi mai scăpat din mâna regilor Asiriei.

[19] " Şi nu mai fiţi aşa ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au săvârşit fărădelegi înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi El i-a dat pustiirii, precum vedeţi.

[20] Nici să nu vă mai ţineţi de acum tari la cerbice, ca părinţii voştri, ci supuneţi-vă Domnului şi venin la locaşul de sfinţire al Lui, pe care El l-a sfinţit pe veci; şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru şi El Îşi va abate flacăra mâniei Sale de la voi.

[21] " Când vă veţi întoarce la Domnul atunci fraţii voştri şi fiii voştri au să găsească şi ei milă la acei care i-au luat pe ei robi şi se vor întoarce în ţara aceasta; căci bun şi îndurat este Domnul Dumnezeul vostru şi nu-şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă veţi întoarce la El"".

[22] " Şi au mers trimişii din cetate în cetate prin ţinutul lui Efraim şi al lui Manase şi până la acela al Zabulonului; aceia râdeau, bătându-şi joc de ei.

2 Cronici — Chapters