Skip to content
Opens in a new window

[1] " Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos.

[2] Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi,

[3] Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?

[4] Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?

[5] Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.

[6] Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.

[7] Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.

[8] Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.

[9] Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.

[10] După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte;

[11] Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.

[12] Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie.

[13] Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.

[14] Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.

[15] Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc.

[16] Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

[17] De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.

[18] Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept.

[19] " Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: ""El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor"".

[20] "" Şi iarăşi: ""Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte"".

[21] " Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre:

[22] Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

[23] Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.

1 Corinteni — Chapters