[1] Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
[2] Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
[3] Căci ce zice Scriptura?,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s'a socotit ca neprihănire.``
[4] Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
[5] pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
[6] Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
[7] ,,Ferice``, zice el,,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!
[8] Ferice de omul, căruia nu -i ţine Domnul în seamă păcatul!``
[9] Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa,,i -a fost socotită ca neprihănire.``
[10] Dar cum i -a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.
[11] Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
[12] şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.
[13] În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n'a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.
[14] Căci, dacă moştenitori sînt ceice se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
[15] pentrucă Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
[16] Deaceea moştenitori sînt ceice se fac prin credinţă, pentruca să fie prin har, şi pentruca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămînţa lui Avraam: nu numai pentru sămînţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
[17] dupăcum este scris:,,Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.`` El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.
[18] Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese:,,Aşa va fi sămînţa ta.``
[19] Şi, fiindcă n'a fost slab în credinţă, el nu s'a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
[20] El nu s'a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
[21] deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
[22] De aceea credinţa aceasta,,i -a fost socotită ca neprihănire.``
[23] Dar nu numai pentru el este scris că,,i -a fost socotită ca neprihănire``;
[24] ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
[25] care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.