Skip to content
Opens in a new window

[1] Iosif s'a aruncat pe faţa tatălui său, l -a plîns, şi l -a sărutat.

[2] A poruncit doftorilor, cari erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doftorii au îmbălsămat pe Israel.

[3] Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l-au plîns şaptezeci de zile.

[4] Dupăce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le -a zis:,,Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu.

[5] Tatăl meu m'a pus să jur, zicînd:,,Iată, în curînd eu am să mor! Să mă îngropi în mormîntul, pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.` Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.``

[6] Faraon a răspuns:,,Suie-te, şi îngroapă pe tatăl tău, după jurămîntul pe care te -a pus să -l faci.``

[7] Iosif s'a suit, ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s'au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrînii casei lui, toţi bătrînii ţării Egiptului,

[8] toată casa lui Iosif, fraţii săi, şi casa tatălui său; n'au lăsat în ţinutul Gosen decît pruncii, oile şi boii.

[9] Împreună cu Iosif mai erau cară şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare.

[10] Cînd au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plîngere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile.

[11] Locuitorii ţării, Cananiţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad, şi au zis:,,Iată un mare bocet printre Egipteni!`` De aceea s'a dat acestei arii numele Abel-Miţraim (Jalea Egiptenilor); ea este dincolo de Iordan.

[12] Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.

[13] L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care -l cumpărase Avraam dela Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.

[14] Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s'a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.

[15] Cînd au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis:,,Dacă va prinde Iosif ură pe noi, şi ne va întoarce tot răul, pe care i l-am făcut?``

[16] Şi au trimes să spună lui Iosif:,,Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:

[17] ,,Aşa să vorbiţi lui Iosif:,Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!` Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!`` Iosif a plîns cînd a auzit cuvintele acestea.

[18] Fraţii lui au venit şi s'au aruncat ei înşişi cu faţa la pămînt înaintea lui, şi i-au zis:,,Sîntem robii tăi.``

[19] Iosif le -a zis:,,Fiţi fără teamă; căci sînt eu oare în locul lui Dumnezeu?

[20] Voi, negreşit, v'aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

[21] Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.`` Şi i -a mîngăiat, şi le -a îmbărbătat inimile.

[22] Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.

[23] Iosif a văzut pe fiii lui Efraim pînă la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s'au născut pe genunchii lui.

[24] Iosif a zis fraţilor săi:,,Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.``

[25] Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd:,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.``

[26] Iosif a murit, în vîrstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într'un sicriu în Egipt

Geneza — Chapters