Skip to content
Opens in a new window

[1] După aceea, David a bătut pe Filisteni şi i -a smerit, şi a luat din mîna Filistenilor cîrmuirea capitalei lor.

[2] A bătut pe Moabiţi, şi i -a măsurat cu o frînghie, punîndu -i să se culce la pămînt; a măsurat două frînghii ca să -i omoare, şi o frînghie plină, ca să -i lase vii. Şi Moabiţii au fost supuşi lui David, şi i-au plătit... un bir.

[3] David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, cînd s'a dus să-şi aşeze iarăş stăpînirea peste rîul Eufrat.

[4] David i -a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n'a păstrat cai decît pentru o sută de cară.

[5] Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de Sirieni.

[6] David a pus strajă în Siria Damascului. Şi Sirienii au fost supuşi lui David, şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David ori unde se ducea.

[7] Şi David a luat scuturile de aur, pe cari le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le -a adus la Ierusalim.

[8] Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.

[9] Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer,

[10] şi a trimes pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să -i ureze de bine, şi să -l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l -a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur, şi vase de aramă.

[11] Împăratul David le -a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat dela toate neamurile pe cari le biruise,

[12] din Siria, din Moab, dela fiii lui Amon, dela Filisteni, dela Amalec, şi din prada dela Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.

[13] La întoarcerea dela biruinţa lui asupra Sirienilor, David şi -a făcut iarăş un nume, bătînd în Valea Sării optsprezece mii de Edomiţi.

[14] A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.

[15] David a împărăţit peste Israel, şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

[16] Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;

[17] Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;

[18] Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia Cheretiţilor şi a Peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.

2 Samuel — Chapters