[1] David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cîntări, după ce Domnul l -a izbăvit din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul.
[2] El a zis:,,Domnul este stînca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.
[3] Dumnezeu este stînca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea... care mă mîntuieşte, turnul...... meu cel înalt şi scăparea... mea. Mîntuitorule! Tu mă scapi de sîlnicie.
[4] Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sînt izbăvit de vrămaşii mei.
[5] Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şivoaiele nimicirii mă înspăimîntaseră;
[6] legăturile mormîntului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
[7] În strîmtoarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi -a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
[8] Atunci pămîntul s'a cutremurat şi s'a clătinat, temeliile cerului s'au mişcat şi s'au zguduit, pentrucă El Se mîniase.
[9] Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.
[10] A plecat cerurile, şi S'a pogorît: un nor gros era subt picioarele Lui.
[11] Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea pe aripile vîntului;
[12] era înconjurat cu întunerecul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.
[13] Din strălucirea care era înaintea Lui schinteiau cărbuni de foc.
[14] Domnul a tunat din ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să -I răsune glasul;
[15] a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul, şi i -a pus pe fugă.
[16] Fundul mării s'a văzut, temeliile lumii au fost descoperite, de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
[17] El şi -a întins mîna de sus din înălţime, m'a apucat, m'a scos din apele cele mari;
[18] m'a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei cari erau mai tari decît mine.
[19] Ei mă prinseseră în ziua strîmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
[20] El m'a scos la loc larg. El m'a mîntuit, pentrucă mă iubeşte.
[21] Domnul mi -a răsplătit după nevinovăţia mea, mi -a făcut după curăţia mînilor mele;
[22] căci am păzit căile Domnului, nu m'am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
[23] Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m'am depărtat dela legile Lui.
[24] Am fost fără vină înaintea Lui, m'am păzit de fărădelegea mea.
[25] De aceea Domnul mi -a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înainte Lui.
[26] Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,
[27] cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
[28] Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, scobori pe cei mîndri.
[29] Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunerecul meu.
[30] Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
[31] Căile lui Dumnezeu sînt desăvîrşite, cuvîntul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
[32] Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru?
[33] Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă....
[34] El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi El mă aşează pe locurile mele cele înalte.
[35] Îmi deprinde mînile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.
[36] Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.
[37] Lărgeşti drumul supt paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.
[38] Urmăresc pe vrăjmaşii mei, şi -i nimicesc, nu mă întorc pînă nu -i nimicesc.
[39] Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad subt picioarele mele.
[40] Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui subt mine pe protivnicii mei.
[41] Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe ceice mă urăsc.
[42] Se uită în jurul lor, şi nu -i cine să -i scape. Strigă către Domnul dar nu le răspunde!
[43] Îi pisez ca pulberea pămîntului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.
[44] Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor... pe care nu -l cunoşteam îmi este supus.
[45] Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintîi poruncă.
[46] Fiii străinului leşină dela inimă, tremură cînd ies afară din cetăţuie.
[47] Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stînca mîntuirii mele,
[48] Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele,
[49] şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.
[50] De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cînta spre slava Numelui Tău.
[51] El dă mari izbăviri împăratului Său, şi arată milă unsului Său: lui David, şi seminţei... lui, pentru totdeauna.``