[1] Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalim, împreună cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit.
[2] M-am dus acolo însă datorită unei revelaţii şi le-am prezentat doar celor mai de seamă evanghelia pe care o predic eu neamurilor, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
[3] Şi nici măcar Tit, care era împreună cu mine şi care era grec, nu a fost obligat să fie circumcis,
[4] aşa cum cereau fraţii prefăcuţi, care se strecuraseră printre noi ca să ne pândească libertatea pe care o avem în Iisus Hristos, ca să ne înrobească.
[5] Nu ne-am supus lor nici măcar o clipă, pentru ca adevărul evangheliei să rămână cu voi întotdeauna.
[6] Iar cei socotiţi mai de seamă – orice ar fi fost ei cândva, nu mă interesează, căci Dumnezeu nu este părtinitor – cei mai de seamă deci, nu au mai adăugat nimic.
[7] Dimpotrivă, după ce au văzut că mie mi-a fost încredinţată evanghelia pentru cei necircumcişi, după cum lui Petru i-a fost încredinţată pentru cei circumcişi,
[8] – fiindcă Acela care a lucrat prin Petru în misiunea pentru cei circumcişi a lucrat şi prin mine pentru neamuri –
[9] şi după ce au cunoscut harul care îmi fusese dat, Iacov, Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpii Bisericii, au dat mâna cu mine şi cu Barnaba în semn de sprijin, ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumcişi,
[10] numai să ne aducem aminte de cei săraci. Şi aşa m-am şi străduit să fac.
[11] Dar când a venit Chefa în Antiohia, l-am înfruntat pe faţă, pentru că merita să fie mustrat;
[12] fiindcă înainte de a veni unii de la Iacov, Petru obişnuia să stea la masă cu cei dintre neamuri; însă când au venit aceia, el se ferea şi stătea deoparte, temându-se de cei circumcişi.
[13] Iar ceilalţi iudei au devenit şi ei ipocriţi, astfel încât până şi Barnaba a fost atras în prefăcătoria lor.
[14] Când am văzut că ei nu se poartă drept şi conform adevărului evangheliei, i-am spus lui Chefa de faţă cu toţi: „Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, atunci de ce obligi neamurile să trăiască asemenea iudeilor?”
[15] Noi suntem iudei din naştere şi nu păcătoşi dintre neamuri.
[16] Ştiind însă că nici un om nu ajunge drept prin faptele Legii, ci prin credinţa în Iisus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Iisus, pentru a fi făcuţi drepţi prin credinţa în Hristos şi nu prin faptele Legii, pentru că prin faptele Legii nimeni nu va fi făcut drept.
[17] Dar dacă noi, căutând să ajungem drepţi în Hristos, am fost găsiţi noi înşine păcătoşi, înseamnă oare că Hristos este slujitor al păcatului? Nicidecum!
[18] Pentru că dacă zidesc din nou ceea ce am dărâmat, mă arăt ca unul care încalcă Legea.
[19] Pentru că eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc cu Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos;
[20] şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine.
[21] Eu nu nesocotesc harul lui Dumnezeu: dacă dreptatea ar veni prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.