Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 3:26

[1] Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, care va judeca viii şi morţii, şi înaintea Împărăţiei lui şi a venirii lui:

[2] vesteşte cuvântul, stăruie la vreme potrivită dar şi nepotrivită, mustră, îndeamnă, cu multă răbdare şi în toată învăţătura.

[3] Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci, dornici să îşi desfete auzul, îşi vor lua învăţători după propriile lor pofte

[4] şi nu vor mai asculta adevărul, ci se vor abate către basme.

[5] Tu, însă, fii treaz în toate, îndură suferinţele, fă-ţi lucrarea de evanghelist, împlineşte-ţi slujirea!

[6] Cât despre mine, eu sunt oferit deja ca jertfă, iar timpul plecării mele s-a apropiat.

[7] Am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit călătoria, am păzit credinţa.

[8] De acum mi s-a pregătit cununa dreptăţii, pe care, în ziua aceea, mi-o va dărui Domnul, Judecătorul cel Drept, nu numai mie, ci şi tuturor celor care îi iubesc venirea.

[9] Străduieşte-te să vii cât mai curând la mine,

[10] fiindcă Dimas, din iubire pentru veacul de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic, iar Crescent, în Galatia, Tit, în Dalmaţia.

[11] Doar Luca a rămas cu mine. Adu-l şi pe Marcu pentru că îmi este de folos în slujire.

[12] Pe Tihic l-am trimis la Efes.

[13] Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troas, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.

[14] Alexandru, arămarul, mi-a făcut mult rău; îi va răsplăti Domnul după faptele lui.

[15] Păzeşte-te şi tu de el, fiindcă s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre.

[16] La prima mea apărare, nimeni nu mi-a venit în ajutor, dimpotrivă, toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală!

[17] Dar Domnul mi-a stat în ajutor şi m-a întărit, pentru ca prin mine vestirea evangheliei să fie împlinită şi toate neamurile să o audă. Iar eu am fost izbăvit din gura leului.

[18] Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia lui cerească. A lui să fie slava, în vecii vecilor. Amin!

[19] Îmbrăţişează-i pe Prisca şi pe Acvila, şi pe cei din casa lui Onisifor.

[20] Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav.

[21] Străduieşte-te să vii înainte să înceapă iarna. Te îmbrăţişează Eubul, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii.

[22] Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi!

2 Timotei — Chapters