Skip to content
Opens in a new window
Listen to this chapter • 3:23

[1] Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, potrivit cu făgăduinţa vieţii în Hristos Iisus,

[2] către Timotei, copilul meu iubit: har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.

[3] Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pe care îl slujesc, asemenea strămoşilor mei, cu o conştiinţă curată, atunci când te pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, zi şi noapte.

[4] Îmi aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.

[5] Îmi amintesc de credinţa ta sinceră pe care au avut-o mai întâi bunica ta Loida şi mama ta Eunice şi pe care acum sunt sigur că o ai şi tu.

[6] Din această cauză, îţi aduc aminte să aprinzi tot mai mult harul lui Dumnezeu care este în tine, prin punerea mâinilor mele,

[7] fiindcă Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de iubire şi de înţelepciune.

[8] De aceea, să nu te ruşinezi să-l mărturiseşti pe Domnul nostru şi nici de mine, cel întemniţat pentru El. Dimpotrivă, suferă împreună cu mine pentru evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu,

[9] care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci potrivit planului şi harului său. Acest har ne-a fost dăruit în Hristos Iisus mai înainte de începutul veacurilor,

[10] însă acum a fost făcut cunoscut prin venirea Mântuitorului nostru Hristos Iisus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin evanghelie.

[11] Pentru această evanghelie eu am fost ales predicator, apostol şi învăţător

[12] şi de aceea sufăr toate acestea. Dar nu mă ruşinez, fiindcă ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea.

[13] Păstrează modelul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi în iubirea care sunt în Hristos Iisus.

[14] Păzeşte comoara cea bună care ţi-a fost încredinţată, prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi.

[15] Tu ştii că toţi cei din Asia m-au părăsit, printre care şi Fighel şi Ermogen.

[16] Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor căci de multe ori m-a îmbărbătat şi nu i-a fost ruşine de lanţurile mele,

[17] dimpotrivă, venind în Roma, m-a căutat stăruitor şi m-a găsit.

[18] Domnul să aibă milă de el în ziua aceea! Şi cât de mult m-a ajutat în Efes, tu ştii prea bine.

2 Timotei — Chapters