Skip to content
Opens in a new window

[1] "" După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: ""Nu te teme, Avrame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!""

[2] "" Iar Avram a răspuns: ""Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc"".

[3] "" Apoi Avram a adăugat: ""De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!""

[4] "" Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: ""Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!""

[5] "" Apoi l-a scos afară şi i-a zis: ""Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!"" Şi a adăugat: ""Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!""

[6] " Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.

[7] " Şi i-a zis iarăşi: ""Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire"".

[8] "" Şi a zis Avram: ""Stăpâne Doamne pe ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?""

[9] "" Iar Domnul i-a zis: ""Găteşte-Mi o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un pui de porumbel!""

[10] " Şi a luat Avram toate aceste animale, le-a tăiat în două şi a pus bucăţile una în faţa alteia; iar păsările nu le-a tăiat.

[11] Şi năvăleau păsările răpitoare asupra trupurilor, iar Avram le alunga.

[12] La asfinţitul soarelui, a căzut peste Avram somn greu şi iată l-a cuprins întuneric şi frică mare.

[13] " Atunci a zis Domnul către Avram: ""Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani;

[14] " Dar pe neamul acela, căruia ei vor fi robi, îl voi judeca Eu şi după aceea ei vor ieşi să vină aici, cu avere multă.

[15] Iar tu vei trece la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat la bătrâneţi fericite.

[16] " Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni, căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor"".

[17] " Iar după ce a asfinţit soarele şi s-a făcut întuneric, iată un fum ca dintr-un cuptor şi pară de foc au trecut printre bucăţile acelea.

[18] " În ziua aceea a încheiat Domnul legământ cu Avram, zicând: ""Urmaşilor tăi voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului;

[19] " Voi da pe Chenei, pe Chenezei, pe Chedmonei,

[20] Pe Hetei, pe Ferezei, pe Refaimi,

[21] " Pe Amorei, pe Canaanei, pe Hevei, pe Gherghesei şi pe Iebusei"".

Geneza — Chapters